Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Împrumuturi rambursabile de până la 100.000 de dolari sprijin pentru antreprenorii români

Împrumuturi rambursabile de până la 100.000 de dolari sprijin pentru antreprenorii români
  • Unul dintre criteriile de eligibilitate: crearea locurilor de muncă demne pentru persoane greu angajabile (tineri, minorități etnice, comunitatea LGBTQIA+, persoane cu dizabilități, imigranți, refugiați, mici producători și artizani, mici fermieri, angajati fara contracte de munca, persoane fără adăpost)
  • Antreprenorii interesați pot aplica aici
  • Peste 3.900 de persoane din comunități defavorizate au primit un loc de muncă, în urma programelor de accelerare NESsT în România, în perioada 2020-2024

NESsT, împreună cu IKEA Social Entrepreneurship și Cisco Foundation, lansează Programul NESsT Central-Eastern Europe Accelerator, o nouă sesiune de sprijin pentru antreprenorii români, care generează impact pozitiv pe piața muncii.
Programul de accelerare vine ca o continuare a celor 2 programe desfășurate deja în  România în ultimii 3 ani și care au creat oportunități pentru 3.900 de locuri de muncă demne (cu salarii declarate integral și drepturi sociale garantate) pentru persoane greu angajabile.

Împrumuturi rambursabile de până la 100.000 de dolari sprijin pentru antreprenorii români

Sursa foto

Pe lângă sprijinul financiar, de până la 100.000 de dolari, programul NESsT Central-Eastern Europe Accelerator include sesiuni de mentorat pentru antreprenori și un amplu proces de învățare, alături de specialiștii NESsT și ai organizațiilor partenere.

Până acum, NESsT România a susținut inițiative antreprenoriale precum: ALTRNTV, magazinul de moda sustenabila care găzduiește peste 150 de mici artizani și producători locali, iar din vânzarea acestor produse finanțează caravana Zâna Merciluță, care ajunge cu un laborator stomatologic mobil în zone dezavantajate.

Helyenvalo, un food hub din Odorheiu Secuiesc, în care producători locali din zona limitrofă ajung și-și vândă produsele, iar în acest proces ei lucrează în economia albă (cu carte de muncă, cu asigurări de sănătate și cu certificările necesare ale alimentelor).

ROMO, cea mai mare comunitate online a producătorilor independenți, care a pus la punct un mecanism prin care scurtează lanțul dintre producător și consumator, dar și creează oportunități de colaborare, educație și promovare pentru antreprenorii locali, facilitând accesul acestora la piețe noi și susținând dezvoltarea unui ecosistem sustenabil pentru producția independentă.

Atelierul de pânză, o întreprindere care angajează persoane cu dizabilități, care croiesc și cos sacoșe din pânză, ca alternativă la pungile de plastic, dar și produse din resturi textile care ar fi ajuns în lanțul deșeurilor.

„Am fost martori direcți ai puterii transformatoare a întreprinderilor sociale în viețile persoanelor care au fost odată excluse de la oportunități semnificative. Aceste programe nu doar creează locuri de muncă; ele redau demnitatea, oferă speranță și construiesc drumuri spre prosperitate. Să vezi un refugiat obținând un loc de muncă stabil sau un tânăr aflat în risc de sărăcie găsindu-și o carieră este o dovadă a rezilienței spiritului nostru și a importanței acestor inițiative.”, spune Ioana Samoil, Director NESsT România.

NESsT, un accelerator global de business, creează în Polonia și România oportunități întreprinderilor cu impact social: fonduri și sprijin operațional pentru dezvoltarea afacerii. Acesta este adaptat nevoilor specifice ale întreprinderilor și este oferit de NESsT, împreună cu mentori din industrie precum IKEA, Cisco Foundation și alți colegi din program.

Deși atât Polonia, cât și România au făcut progrese semnificative în reducerea sărăciei în ultimele două decenii, aceasta este departe de a fi eradicată. În Polonia, peste 2 milioane de persoane trăiesc încă în sărăcie, iar în România, aproape jumătate din populație locuiește în zone rurale,  unde 1 din 5 persoane este expusă riscului de sărăcie.

Programul NESsT Central-Eastern Europe Accelerator este conceput special pentru întreprinderile care creează locuri de muncă demne pentru persoane din comunități defavorizate și marginalizate. Acestea includ persoane care au trecut prin experiențe de migrație sau strămutare, mici producători și artizani, tineri, minorități etnice, comunitatea LGBTQIA+, persoane cu dizabilități, femei, micii fermieri, lucrători din economia informală și persoane fără adăpost. Programul urmărește să sprijine întreprinderi care doresc să producă o schimbare în comunitățile lor prin crearea directă de locuri de muncă, facilitarea angajării sau îmbunătățirea mijloacelor de trai ale furnizorilor din lanțurile lor de aprovizionare.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.