Comisia Europeană a prezentat azi o propunere de revizuire a vechilor norme de impozitare a produselor energetice în Uniunea Europeană. Noile norme îşi propun să restructureze modul de impozitare a produselor energetice, pentru a elimina dezechilibrele actuale şi pentru a ţine cont atât de emisiile de CO2 ale acestora, cât şi de conţinutul lor energetic. Impozitele actuale vor fi defalcate în două componente care, luate împreună, vor determina rata totală de impozitare a unui produs.
Comisia doreşte să promoveze eficienţa energetică şi consumul de produse mai ecologice, evitând în acelaşi timp denaturarea concurenţei pe piaţa unică. Propunerea va ajuta statele membre să îşi redefinească structura generală de impozitare într-un mod care să contribuie la creştere şi la ocuparea forţei de muncă, prin deplasarea sarcinii fiscale de la salarii către consum. Directiva revizuită va intra în vigoare în 2013. Graţie perioadelor de tranziţie lungi, până în 2023, prevăzute pentru alinierea completă a impozitării conţinutului energetic, industria va dispune de timp suficient pentru a se adapta la noua structură de impozitare.
Algirdas Šemeta, Comisarul UE pentru impozitare şi uniune vamală, audit şi antifraudă, a declarat: „Modernizarea sistemului de impozitare a energiei se face la momentul potrivit. Statele membre îşi elaborează în prezent strategiile de ieşire din criză şi de îndeplinire a obiectivelor fixate de «Europa 2020» şi cer să se ia măsuri care să ducă la reducerea dependenţei de combustibilii fosili. Este necesară de o impozitare corectă şi transparentă a energiei pentru a ne putea îndeplini obiectivele energetice şi de combatere a schimbărilor climatice. Ţelul nostru comun este o economie a UE mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologică şi mai competitivă. Prezenta propunere, care dă un puternic semnal întreprinderilor şi consumatorilor în ceea ce priveşte preţul CO2, reprezintă şi o ocazie de deplasare a sarcinii fiscale de la salarii către consum, favorizând o impozitare care să stimuleze creşterea.”
Impozitarea produselor energetice este armonizată la nivelul UE într-o anumită măsură. Directiva privind impozitarea energiei stabileşte deja în prezent rate minime de impozitare a produselor energetice utilizate drept carburant şi combustibil pentru încălzire, precum şi a energiei electrice. Totuşi, respectiva directivă este depăşită şi îi lipseşte coerenţa. O impozitare bazată pe volumul de produse energetice consumat nu contribuie la atingerea obiectivelor energetice şi de combatere a schimbărilor climatice ale UE. De asemenea, aceasta nu reuşeşte să stabilească stimulente economice pentru a încuraja creşterea şi crearea de locuri de muncă. Impozitarea produselor energetice trebuie să ţină mai bine cont de conţinutul energetic şi de impactul asupra mediului pe care îl au acestea.
Elemente esenţiale Directiva revizuită privind impozitarea energiei va permite statelor membre să utilizeze impozitele într-un mod optim şi, în final, să sprijine „creşterea durabilă”. Pentru aceasta, directiva propune defalcarea ratei minime de impozitare în două părţi:
* O parte va avea la bază emisiile de CO2 ale produsului energetic şi va fi fixată la 20 EUR pe tonă de CO2.
* Cealaltă parte va avea la bază conţinutul energetic, adică energia efectivă pe care o generează produsul, măsurată în gigajouli (GJ). Rata minimă de impozitare va fi fixată la 9,6 EUR/GJ pentru carburanţi şi la 0,15 EUR/GJ pentru combustibilii destinaţi încălzirii. Aceasta se aplică tuturor combustibililor utilizaţi în transporturi şi pentru încălzire.
Se iau în considerare aspectele sociale, statele membre având posibilitatea de a scuti în totalitate de impozit energia consumată pentru încălzirea gospodăriilor, fără a ţine cont de produsul energetic utilizat. Graţie perioadelor de tranziţie lungi, până în 2023, prevăzute pentru alinierea completă a impozitării conţinutului energetic, industria va dispune de timp suficient pentru a se adapta la noua structură de impozitare.
Avantajele revizuirii impozitării energiei
* Prezenta propunere favorizează sursele regenerabile de energie şi încurajează consumul de energie din surse care produc mai puţin CO2. În prezent, sursele de energie care poluează cel mai mult sunt, în mod paradoxal, cel mai puţin impozitate. Pe de altă parte, biocarburanţii fac parte dintre cele mai impozitate surse de energie, în pofida angajamentelor luate de UE în favoarea creşterii ponderii energiilor regenerabile în transporturi. Noua propunere va elimina aceste incoerenţe.
* De asemenea, noul text va pune la dispoziţie o abordare mai coerentă a impozitării energiei în întreaga UE, evitând mozaicul de politici naţionale şi contribuind la crearea unor condiţii de concurenţă echitabile pentru industria din întreaga UE. În plus, acesta reprezintă o oportunitate pentru statele membre de a-şi redefini politicile de impozitare într-un mod care să promoveze crearea de locuri de muncă.
* În ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, directiva revizuită îşi propune să completeze sistemul UE de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (ETS) existent, prin perceperea unui impozit pe CO2 în sectoarele care nu fac parte din domeniul de aplicare al acestuia (transporturi, sectorul casnic, agricultură şi mica industrie). Acestea sunt responsabile pentru jumătate din emisiile de CO2 din UE şi, prin urmare, este important să li se adreseze, de asemenea, un semnal privind preţul CO2.
* În concluzie, prezenta iniţiativă va contribui la atingerea obiectivelor UE privind energia şi schimbările climatice, după cum s-a cerut în concluziile Consiliului European din martie 2008. Mai mult, aceasta se constituie într-un ecou al rezultatelor conferinţei ONU privind schimbările climatice, desfăşurată la Cancun (Mexic) în decembrie 2010.
Următoarele etape
Propunerea va fi acum discutată în Parlamentul European şi în Consiliu şi se estimează că va intra în vigoare în 2013. Aceasta prevede, după caz, o introducere treptată a noului sistem de impozitare.
Pagini Utile
* Conferinţă de presă
Înregistrarea conferinţei de presă susţinute de comisarul Algirdas Semetas, responsabil cu portofoliul impozitării şi uniunii vamale, poate fi urmărită pe pagina de internet a EbS.
* A se vedea
Memo/11/238
* Pentru informaţii suplimentare:
//ec.europa.eu/taxation_customs/index_en.htm