În trecut, stabilirea unui program de întreţinere preventivă necesita foarte multă muncă obositoare şi, adesea, pur şi simplu nu funcţiona aşa cum ne-am fi dorit.
Obiectivul unui program de întreţinere preventivă este acela de a avea acces la date din istoric pentru fiecare echipament critic în parte, astfel încât să poată fi monitorizate tendinţele măsurătorilor, iar timpul de inactivitate să poată fi planificat – preîntâmpinând situaţiile în care echipamentele sunt inactive.
Vă propunem o interesantă analiză semnată de John Snell, lider în industria termografiei şi fondator al Snell Infrared.
Dezvoltarea unui program de infraroşu de succes presupune planificare şi acţiune. Acest document evidenţiază paşii care vă vor ajuta să vă transformaţi programul de termografie într-o parte cheie a modului în care compania dumneavoastră face afaceri.
Iniţializare
• Obţineţi asistenţă din partea conducerii
Trimiteţi conducerii un rezumat cu ceea ce aţi învăţat din instruirea în termografie şi cu ideile dvs. pentru ce s-ar putea petrece ulterior. Comunicaţi ce anume v-aţi dori în materie de asistenţă şi aflaţi modul în care vor fi măsurate rezultatele de performanţă a termografiei.
• Exersaţi citirea imaginilor termografice
Stabiliţi-vă obiectivul de a utiliza camera de 2-3 ori pe săptămână pe parcursul următoarelor şase luni, pentru a câştiga experienţă. Planificaţi-vă munca, monitorizaţi constatările dvs. şi documentaţi
rezultatele încă de la început.
· Întâlniţi-vă în mod regulat cu managerii de prim nivel, supervizorii de linie şi alţi colegi
Explicaţi ce anume implică termografia, prezentaţi camera, solicitaţi-le asistenţa şi stabiliţi, pentru aceştia, un mecanism prin care să solicite sondaje de termografie. Constituiţi
o panoplie cu descoperiri privind imaginile termice pentru a ajuta la comunicarea programului dvs. în întreaga unitate.
· Integraţi cu alte eforturi de întreţinere
Termografia face, de multe ori, parte dintr-un program mai larg de întreţinere preventivă sau predictivă. Datele provenind din mai multe tehnologii, cum ar fi vibraţiile, analiza circuitului motorului, ultrasunetele purtate de aer şi analiza lubrifianţilor pot fi utilizate pentru a studia starea unui echipament. În mod ideal, aceste tehnologii vor lucra de la şi cu acelaşi sistem de management de întreţinere computerizată (CMMS), pentru a accesa liste de echipamente şi istorice, precum şi pentru a stoca rapoarte şi
a gestiona comenzile de lucru.
· Stabiliţi proceduri de inspecţie scrise
Procedurile de inspecţie scrise determină calitatea datelor colectate şi asigură faptul că inspecţia se realizează în condiţii de siguranţă. Ingredientele-cheie includ siguranţa, condiţiile necesare şi îndrumarea pentru interpretarea datelor.
Această diagramă este un exemplu despre cum termografia se poate potrivi în mod logic într-un program de întreţinere generală care include şi alte tehnologii PdM.
(Prin amabilitatea Greg McIntosh, Snell Infrared Canada)
Prin utilizarea istoricului EquipmentLog™ din aplicaţia Fluke Connect™, implementarea unui program de întreţinere preventivă va deveni mai uşoară decât a fost vreodată.
Dezvoltat pentru a ajuta clienţii Fluke să lucreze mai rapid şi mai inteligent, Fluke Connect™ EquipmentLog™ poate ajuta la reducerea timpului de inactivitate a echipamentelor, precum şi a costurilor. EquipmentLog permite utilizatorului să creeze un folder pentru fiecare produs, cu o descriere a produsului şi a locaţiei.
Totodată, stochează toate datele de măsurare capturate pentru acest produs de-a lungul timpului, permiţând tehnicienilor de întreţinere să realizeze o comparaţie în paralel din inspecţiile precedente, astfel încât orice tendinţe accelerate să poată fi uşor identificate pentru a ajuta la determinarea momentului în care trebuie să aibă loc întreţinerea. Acest lucru va face ca echipamentul dvs. să funcţioneze mai mult şi va reduce riscul timpului de inactivitate neplanificată.
Menţineţi funcţionarea unităţii dvs. prin intermediul altei funcţii populare a Fluke Connect™ — apelul video ShareLive. Comunicaţi datele critice, primiţi răspunsuri şi aprobări de muncă suplimentare, instantaneu, fără a părăsi locaţia inspecţiei – nu puteţi face acest lucru cu nicio altă cameră cu infraroşu de pe piaţă.
Rezolvarea şi prevenirea problemelor nu a fost niciodată mai uşoară. Demaraţi punerea în aplicare a programului de întreţinere preventivă astăzi şi începeţi economisirea timpului şi creşterea productivităţii.