şi Corul Transilvania concerte caritabile in beneficiul copiilor cu boli incurabile
În perioada 9 – 14 septembrie 2008, Fundaţia Hospice "Casa Speranţei" organizează, sub patronajul Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, o serie de concerte caritabile în Braşov şi Bucureşti, în beneficiul copiilor cu boli incurabile, pacienţi ai fundaţiei. Concertele sunt oferite cu generozitate de Orchestra Simfonică “Imperial College Sinfonietta” şi Imperial College Big Band din Londra, Marea Britanie.
Anul acesta, destinaţia aleasă de tinerii muzicieni britanici este România, din dorinţa de a sprijini o importantă cauză caritabilă. Turneul va fi parte a campaniei “Sădeşte Speranţa”, care urmăreşte colectarea de fonduri pentru accesul la educatie adaptată şi servicii de reabilitare a copiilor bolnavi de cancer, leucemie, distrofii neuromusculare şi malformaţii congenitale.
În luna în care toţi copiii de vârstă şcolară aşteaptă cu nerăbdare începerea şcolii, dorim să redeschidem şi noi porţile centrului de zi şi de reabilitare pentru micuţii pacienţi care au nevoie de un mediu special de socializare, cunoaştere şi dezvoltare.
Corul Astra şi Corul Transilvania al Liceului de Artă “Tudor Ciortea” s-au alăturat şi de această dată demersului caritabil al fundaţiei, interpretând alături de orchestra Imperial College piese celebre de Sibelius, Schubert şi Elgar.
Imperial College Sinfonietta este o orchestra cu peste 80 de membri, in majoritate studenti la diferite facultati, dar si muzicieni consacrati. A intrat in cel de-al 12-lea an de existenta, timp in care a devenit renumita la nivel national. Sub bagheta dirijorului Daniel Capps, absolvent de marca al Academiei Regale de Muzica din Londra, precum si colaborator al Royal Ballet si Covent Garden, orchestra a concertat in unele din cele mai mari orate ale Europei: Viena, Paris, Barcelona, Praga, Stockholm, Dubrovnik, St Petersburg.
De-a lungul timpului, au abordat un repertoriu foarte variat si complex: P. I. Ceaikovski, Edvard Grieg, Francisc Poulenc, George Gershwin, A. P. Borodin, A. L. Dvorak, D. Shostakovich, etc.
Imperial College Big Band este formata din tineri studenti la diverse facultati ale Colegiului Imperial si este recent medaliata cu aur la “Band Festival” in Marea Britanie. Prin concertele din ultimii ani, band-ul si-a castigat o reputatie excelenta la nivel national, iar de doi ani au inceput sa concerteze si in alte tari europene. Orchestra abordeaza stiluri variate, jazz si swing clasic, latino, funk si jazz contemporan. Foarte apreciate sunt piesele din repertoriul reputatului Frank Sinatra si ale artistului de jazz Count Basie, dar si piesele scrise special pentru formatie.
Programul concertelor caritabile de la Braşov:
· 9 Septembrie, ora 19.00 la Centrul Cultural “Reduta” Braşov- Imperial College Big Band
· 9-12 Septembrie: Grupuri Camerale şi chitară solo în aer liber în Braşov (aleea de sub Tâmpa, strada Republicii, Parcul “Nicolae Titulescu”)
· 12 Septembrie, ora 18.00 la Cercul Militar Braşov – Imperial College Sinfonietta împreuna cu Corul ASTRA şi Corul TRANSILVANIA
Vă aşteptăm să ne bucurăm împreună de armoniile muzicale ale acestor artişti, iar prin generozitatea noastră, a tuturor, să readucem zâmbetul şi speranta în sufletul copiilor de la hospice.
Parteneri: Primăria Municipiului Braşov, Centrul Cultural “Reduta”, AMCO S.R.L;
Vision Media Plus, Centrul Comercial “Magnolia”
Parteneri media:
Sapte Seri, Zile si Nopti, 24-FUN, Radio Brasov, Mix Tv, Mix 2 TV, TVS, Nova TV, Nova FM, Antena Brasovului, Buna Ziua Brasov, Monitorul Expres, www.stirievenimente.ro, www.iubescbrasovul.ro, www.comunicatemedia.ro, www.ziare.ro, www.brasov.ro, www.raspandacul.com, www.iubescbrasovul.ro
Biletele (15 RON / concert) se gasesc incepand din data de 2 septembrie la:
· Hospice "Casa Sperantei", str Sitei 17A
· Modarom si Centrul Comercial Magnolia (Racadau)
· In ziua concertului, la Sala “Reduta”, respectiv Cercul Militar Brasov
Informatii si rezervari bilete la: 0728-130076, hospice@hospice.ro
{mosloadposition user10}