Cea mai recenta editia a conferintelor IMM ReStart, organizata de doingbusiness.ro, a adus in fata antreprenorilor si managerilor din Iasi si judetele invecinate subiecte de actualitate din zona fiscala, financiara si legislativa, a motivarii angajatilor, a asigurarilor pentru afaceri si a solutiilor practice pentru crestere si dezvoltare sustenabila.
Care sunt principalele beneficii fiscale pe care investitorii le primesc din 2014 si provocarile din domeniul fiscalitatii, modul in care legislatia de holding ajuta investitorii sa isi organizeze mai bine afacerile, cum functioneaza piata de capital si mai ales cum o pot utiliza companiile ca alternativa reala de finantare, ce inseamna o afacere sigura si cum trebuie administrata o situatie de risc, sau ce pot face angajatorii pentru a-si pastra angajatii cheie – sunt numai cateva dintre subiectele abordate de prezidiul evenimentului IMM ReStart la Iasi. Totodata, specialistii prezenti au oferit auditoriului, in prezentarile lor, o gama complexa de resurse pentru dezvoltarea afacerii: solutii pentru analiza datelor, predictie si suport pentru decizii rapide pentru management, noutati in tehnologia informatiei, cloud, software si aplicatii practice de eficientizare a afacerilor, aspecte legislative privind utilizarea software-ului in companii, precum si resurse si instrumente suport in mediul online pentru cresterea vanzarilor.
Plenul conferintei, moderata de Radu Soviani, a reunit experti si reprezentanti din top managementul unora dintre cele mai importante companii din tara: Cristina Clujescu, Tax Manager EY Romania, Melania Mirea, Director Executiv BCR Pensii, Ileana Botez, Director Comunicare si Marketing Bursa de Valori Bucuresti, Alfred Zimmermann, Director Sucursala Botosani Allianz-Tiriac Asigurari, Miruna Raileanu, Insurance Sales Coordinator Coface Romania, Roxana Mircea, Managing Partner REI Finance Advisors, Silvia Bolohan, Marketing Manager SAS Romania, Dan Topala, Director General Softline International (Partener Microsoft Romania), Magda Popescu, Outside Counsel BSA | The Software Alliance, Dumitru Ion, CEO Kompass Romania.
„Ceea ce incercam noi prin aceasta serie de conferinte, cu care am ajuns anul acesta in cele mai importante orase din tara, este sa atragem atentia asupra unor probleme pe care le intampina antreprenoriatul roman, dar mai ales sa venim, alaturi de partenerii nostri din cele mai importante companii, si cu solutii pe care intreprinzatorii sa le poata aplica imediat in businessul lor pentru un viitor mai bun. La Iasi, ca si in celelate orase in care am poposit cu caravana IMM ReStart, am avut o data in plus confirmarea faptului ca revenirea economica va veni din zona antreprenorilor mici si mijlocii – pentru ca aici este motorul adevarat de crestere, aici este inovatia si initiativa. IMM ReStart Iasi s-a bucurat de o audienta de peste 120 antreprenori si am vazut, la toti si la fiecare dintre participantii nostri, aceasta dorinta, putere si interes de a face ca lucrurile sa se intample”, a declarat Dumitru Ion, General Manager Doingbusiness.ro.
In cadrul IMM ReStart, participantii au beneficiat, totodata, de intalniri private cu consultanti specializati de la EY Romania, BCR Pensii, Bursa de Valori Bucuresti, BSA | The Software Alliance, REI Finance Advisors in cadrul carora au primit consultanta personalizata gratuita.
Proiectul este dezvoltat cu suportul Allianz-Tiriac Asigurari, Bursa de Valori Bucuresti, EY Romania, BCR Pensii, Microsoft Romania, REI Finance Advisors, SAS Romania, BSA | The Software Alliance, Orange, Regus, Coface, Achieve Global, Kompass Romania – si cu sustinerea media oferita de Digi24, Agerpres, Transilvania Business, Magazinul Progresiv, Jurnalul de Afaceri, Calendar Evenimente, Spatiul Construit, Radio Romania Iasi, Buna Ziua Iasi, Tele M, Iasi4U, Grupul Editorial Amaltea, Indaco.
Caravana IMM ReStart continua anul acesta in Sibiu (21 octombrie) si Ploiesti (27 noiembrie).