programelor cu finantare UE pentru romani
Timpul cursurilor cu staif imbacsit despre Fonduri de poveste care nu mai sosesc, al generalitatilor pompoase, dar fara miez pentru solicitanti si expertii mai informati decat lectorii si al lamentarilor rituale despre cruda neaparitie a Ghidului Solicitantului s-a cam ispravit.
Pe baza succeselor repurtate recent la Sibiu si Timisoara, sub egida CONSORTIULUI PARTENERILOR STRATEGICI, in coordonarea EUROLINK-House of Europe, in parteneriat principal cu Agentia de Dezvoltare Durabila a Judetului Brasov, cu sprijinul unor prestigiosi parteneri din randul autoritatilor judetene si al Agentiei de Dezvoltare Regionala Centru, la Brasov va avea loc un prim eveniment din seria EU FUNDS POWER SESSION – “PARCURSUL de SUCCES al unui proiect finantat din Fonduri Europene de la idee la realizare”, desfasurat in contextul editiei a III-a a Salonului Regional al PROIECTELOR cu FONDURI EUROPENE.
Astfel, incepand de joi 31 mai dimineata pana sambata 2 iunie dupa-amiaza, in decor montan, drept la poalele Tampei, toti cei interesati de sansa de ajunge la sursa banilor europeni prin proiecte care sa schimbe viata comunitatii/firmei lor sau care vor sa se initieze mai adanc in tainele implementarii cu succes a unor asemenea proiecte au sansa sa ia parte la un experiment unic. Anume, sub atenta calauzirea a unor consultanti/traineri de prestigiu si in compania unor experti guvernamentali care gestioneaza asemenea programe, participantii vor avea ocazia sa faca o baie completa in domeniul vast al proiectelor europene prin acomodarea cu termeni-cheie, concepte, proceduri, tactici, stratageme si tehnici implicate de fiecare etapa a scrierii, accesarii, implementarii si evaluarii unui proiecte cu Fonduri Structurale sau alte Fonduri Europene.
Evenimentul de la Brasov este gandit in doua etape distincte:
I. “FONDURI EUROPENE pentru toti cei care le asteapta si le merita” – Consultare combinata cu Dezbaterea Publica a principalelor noutati in domeniu, in dialog cu reprezentantii autoritatilor de gestionare, Bursa de Contacte, prezentarile corporative ale companiilor furnizoare de servicii de co-finantare, consultanta si training in cadrul Salonului propriu-zis – joi 31 mai 2007, orele 9.30–14.30, in Sala Mare a Consiliului Judetean, participare pe baza de inscriere prealabila, in limita locurilor disponibile, pana 26 mai 2007, orele 14.30.
II. TRAINING “in campus” sub genericul “PARCURSUL de SUCCES al unui proiect finantat din Fonduri Europene de la idee la realizare”, cuprinzand prezentari ghidate pe viu ale pasilor proiectuali, comentarea celor mai relevante studii de caz, Laboratorul de Lucru pe proiecte alese, simularea unei evaluari de proiect pe baza Matricei Logice, rundele de consiliere personalizata si exercitiile de team-building (tactici de sudare a echipei) realizate in cursul fiecarei seri de sedere, in perioada 31 mai (cu incepere de la ora 15:30) – 2 iunie 2007 (cu incheiere la orele 18:30). Inscrierea la aceasta sectiune a evenimentului se face pe baza Formularului de Inscriere, cf. principiului primul venit-primul servit si in limita locurilor disponibile. Data limita de inscriere: 26 mai 2007, orele 14.30.
Prezentarile si discutiile practice asupra studiilor de caz sunt coordonate de: Drd. Radu PASCU, Certified Management Consultant agreeat de ICMCI USA; Procurement PHARE Officer, implementare/ coordonare a sase proiecte PHARE, consultant FECID, General Manager Lira Consult, Membra AMCOR, Trainer/Consultant Rodica MURESAN – experienta de peste un deceniu cu proiecte de mediu: elaborare, implmentare/coordonare a 12 proiecte PHARE, 4 proiecte ISPA si 15 proiecte finantate de Guvern prin ANIMMC, Consultant Sever AVRAM, experienta de peste un deceniu in implementare, coordonare si evaluare a peste 20 de proiecte PHARE (ex: Programul National de Aderare a Romaniei la UE, Platforma CEFTAC), proiecte finantate direct de Comisia Europeana, MATRA-Ministerul de Externe al Olandei, USAID, Open Society Institute etc.; Presedinte executiv EUROLINK-House of Europe (din 1997) si Coordonator al Parteneriatului Strategic pentru sprijinirea comunitatilor locale si sectorului IMM. Introducerea in problematica Fondurilor Europene pentru Romania va fi sustinuta de Econ. Dr. Andreea VASS – Cercetator stiintific Academia Romana, vasta experienta in proiecte finantate prin Comisia Europeana.
Pentru informatii suplimentare si inscrieri, va puteti adresa Secretariatului Consortiului Organizatoric, prin email, la eurolink@b.astral.ro sau la tel./fax: (021) 2304997. Detalii suplimentare privind organizarea evenimentului de la Brasov se regasesc si pe pagina www.StructuralFunds.ro
{mosloadposition user10}