Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

IMAX extinde parteneriatul cu Disney până în 2019

imax_movies

Filmul „Star Wars: The Last Jedi” de la Lucasfilm va conţine scene filmate cu camerele IMAX

IMAX Corporation şi The Walt Disney Studios (o divizie a The Walt Disney Company) au anunţat prelungirea parteneriatului deja existent, acordul incluzând mult-aşteptatele filme live-action şi animaţiile de succes de la Disney, Walt Disney Animation Studios, Pixar, Marvel şi Lucasfilm, care vor apărea până în 2019. Printre cele mai cunoscute se numără: de la Lucasfilm – „Indiana Jones”, antologia de filme Han Solo „Star Wars”, „Star Wars: The Last Jedi” şi „Star Wars: Episode IX”; de la Marvel – „Black Panther”, „Ant-Man and the Wasp”, „Captain Marvel”, „Avengers: Infinity War” şi sequel-ul Avengers; de la Disney – „Beauty and the Beast”, „A Wrinkle in Time” şi „Mulan”; de la Pixar – „The Incredibles 2” şi „Toy Story 4”, plus sequel-ul „Wreck-It Ralph” de la Walt Disney Animation Studios.

Ca urmare a deciziei lui J.J. Abrams de a utiliza camerele IMAX la filmările pentru „Star Wars: The Force Awakens”, companiile au anunţat că şi regizorul Rian Johnson a filmat secvenţe-cheie din filmul „Star Wars: The Last Jedi” cu ajutorul camerelor IMAX de înaltă rezoluţie, oferind publicului mai multă acţiune şi o calitate crescută a imaginii, pentru o experienţă unică şi cu adevărat imersivă.


În plus, după cum a fost comunicat mai demult, „Avengers: Infinity War” şi sequel-ul „Avengers” vor fi filmate în întregime de către fraţii Russo cu camerele IMAX.

„The Walt Disney Studios se străduieşte să aducă la viaţă poveştile marilor cineaşti vizionari pentru a bucura publicul din întreaga lume, utilizând cele mai bune tehnologii disponibile pentru a crea experienţe cinematografice de vizionare excepţionale. Aceasta este valoarea pe care o oferă IMAX şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm în continuare împreună pentru filmele Disney, Pixar, Marvel şi Lucasfilm”, a declarat Alan Bergman, preşedintele The Walt Disney Studios.

În 2016, Disney a ocupat patru din primele zece locuri în box-office-ul mondial IMAX, cu producţiile „Rogue One: A Star Wars Story”, „Captain America: Civil War”, „Doctor Strange” şi „The Jungle Book”.

„Disney le oferă fanilor din întreaga lume o experienţă de film variată şi originală, care se potriveşte perfect cu experienţa IMAX – cea mai captivantă şi impresionantă modalitate de vizionare a unui film”, a declarat Greg Foster, CEO al IMAX Entertainment şi Senior Executive Vice President al IMAX Corporation. „Aşteptăm cu nerăbdare să continuăm colaborarea cu prietenii noştri apropiaţi de la Disney şi cu acest grup de elită al producătorilor de film, pentru a aduce divertismentul de primă clasă în reţeaua IMAX. Suntem deosebit de încântaţi să anunţăm utilizarea camerelor IMAX pentru «Star Wars: The Last Jedi», la începutul unui an care va cuprinde tot mai multe filme IMAX, mai numeroase decât oricând în istoria noastră.”

Fiecare film IMAX va trece prin procedeul IMAX Experience® şi IMAX DMR® (Digital Re-mastering) pentru îmbunătăţirea imaginii şi a sunetului. Imaginile clare precum cristalul, combinate cu geometria personalizată a sălii de cinema IMAX şi un sistem audio digital puternic, creează un mediu unic, care îi va face pe spectatori să se simtă ca şi când sunt parte din film.

În România, poţi experimenta filmele în formatul IMAX doar la Cinema City (în AFI Cotroceni din Bucureşti şi Shopping City Timişoara), pe cele mai mari şi mai imersive ecrane existente, într-o sală cu design special în care totul este personalizat şi perfecţionat pentru a te face să simţi că iei parte la acţiune, oferind o experienţă cu adevărat captivantă. Mai multe detalii pot fi găsite pe website-ul www.cinemacity.ro.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.