Asa cum se construieste imaginea unui produs, de la ulei de floarea soarelui pina la hartie igienica, asa se construieste si imaginea unui om politic. Sau a unui om public, in general.
Ce inseamna pina la urma imaginea unui om, de ce e data ea? De felul in care se imbraca. De felul in care vorbeste. In care se misca. In care tace. Si asculta. Aici v-am pierdut fiindca nu va vine in minte niciun om politic care tace si asculta. Dar sa revenim la tonul serios.
Avem vreun om politic care sa fie brand? Si ce branduri reprezinta ei. Nu am sa dau nume tocmai fiindca vreau sa demonstrez ca oamenii politici care au o marca inregistrata pot fi recunoscuti dincolo de nume. Asa cum un copil care nu stie sa citeasca recunoaste imediat sigla bauturii carbo gazoase preferate. Atentie! Au o marca nu sunt de marca, simt nevoia sa fac aceasta precizare! Sic.
Ei bine, avem un om politic care vorbeste cu “mai”, “bai”, “hai”, rade zgomotos si usor recognoscibil. Putin a batjocura, putin a amuzament. Ti-l poti lesne imagina mancand seminte in fata blocului si scuipindu-le pe jos.
Avem un alt om poltic care s-a facut remarcat prin dezacordul frecvent, constat si voios intre subiect si predicat si in general prin siluirea in public, la ore de maxima audienta, a limbii romane.
Avem politicianul serios, la patru ace, versat si versatil, amator de marci de lux, individ parca desprins din revistele cu yachturi, ceasuri de aur si butoni cu diamant. Potrivit cu Romania ca nuca-n perete! Din pacate…
Avem politicianul de moda veche, cel caruia ii place sa zambeasca larg ca sa-si arate singuranta de sine si sa le dovedeasca oamenilor ca e popular. Poarta palarie fiindca asa se purta pe vremuri. Nu pe vremurile burghezo-mosierimii ca alea nu prea i-au priit. Va fi vesnic asociat cu Moscova si va ramane in istoria post decembrista prin cateva gafe majore. Si o expresie incredibila!
Ar mai fi cativa care tind catre un brand dar mai au de lucrat.
Adevarata intrebare este insa daca acesti indivizi enumerati mai sus si-au construit imaginile, le-au gandit sau nu.
Raspunsul e nu.
Sunt doar niste oameni cu personalitati puternice.
Ei nu se uita dimineata in oglinda si se intreaba:
– Oglinda oglinjoara ce mesaj sa transmit electoratului din tara.
Si in mod clar oglinda nu le raspunde:
– Cred ca tinind cont de demografice ceea ce vrea electoratul este un mitocan sadea, agramat si incult.
Sau.
– Oglinda, oglinjoara, ce vrea sa vada electoratul din tara?
– Avand in vedere ca poprul roman “e iute la manie si degraba de sange varsatoriu”, cred ca ar vrea unul care sa aiba accese de violenta, sa dea cu telefoanele de pamant…
Sau:
– Oglinda, oglinjoara, ce vrea sa vada electoratul din tara?
– Tinind cont de obiceiurile de consum, electoratul ar rezona foarte bine daca ar fi numit “bai, animalule”
E clar ca acesti politicieni nu si-ai construit imaginea. Ei, datorita sau mai degraba din cauza personalitatii lor, aveau unele manifestari care au polarizat electoratul. Cum ar veni, oamenii au fost sinceri in propunerea lor. Dar in mod normal, la case mai mari, eventual si cu blazon, treaba se face cam asa. Foarte pe scurt si foarte schematic.
Se face un studiu, amanuntit si pe bani grei! si se stabileste un public tinta. Cu valori la care se inchina, acest public tinta, obiceiuri, lucruri pe care le face, culori care ii plac, muzici pe care le asculta, carti pe care le citeste, etc Apoi se face un racord intre ceea ce vrea publicul tinta si persoana publica asupra careia se face “lucrarea”. Ca daca omul e incult, nu poti sa-l plasezi in emisiuni culturale, oricat ar vrea electoratul sa-l vada acolo. In schimb poti sa-l duci la un concert, care sa consune cu gusturile electoratului, sau la un bal de caritate care este in racord cu valorile electoratului. Si mai mult decat orice, i se pot construi acele discursuri care sa foloseasca fondul de cuvinte la care votantii reactioneaza pozitiv. Ca pina la urma, si Hitler tot cu vorbe a cucerit lumea.
La noi e foarte simplu. Esti mitocan, te voteaza mitocanii. Esti agresiv, te voteaza agresivii. Esti nostalgic, te voteaza nostalgicii.
Aceasta cunoastere a publicului tinta il ajute pe omul politic nu doar sa castige alegerile, ceea ce e foarte simplu cateodata, ci mai ales sa-si tina electoratul’cald” si dupa alegeri.
Cat timp va mai dura la noi aceasta perioada de primitivism politic? Parerea mea este ca-si traieste traiul si-si maninca malaiul. Si ca tanara generatie de politicieni a inteles ca nu mai poate face politica dupa ureche si ca deja gradinarul este satul sa-si tot cumpere castravetii inapoi.
Eu cred ca deja avem cativa politicieni suficinet de inteligenti cat sa-si dea seama ca daca renunta la orgolii in particular si asculta de sfaturile unor oameni pregatiti in domeniu, nu au decat de castigat.
Ivona Boitan lucreaza din 2000 in publicitate si media. Intre timp a publicat si doua carti – Cu sange rece si albastru si foarte recent, Hotii de timp.
Pe PRwave Ivona a mai scris:
{mosloadposition user10}
