Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.
Lucien (Benjamin Voisin), un tânăr poet în Franța secolului al XIX-lea, cu mari speranțe și visuri, se îndrăgostește nebunește de baroneasa Louise de Bargeton (Cécile de France), iubitoare de arte. De teama unui scandal, cei doi iubiţi fug la Paris, unde Lucien încearcă să se afirme. Abandonat în scurt timp de baroneasă și falit, tânărul Lucien va descoperi, în Parisul pe care şi l-a dorit cu atâta ardoare, o lume unde orice şi oricine poate fi cumpărat. Îşi va regăsi el drumul spre idealurile de la început?
„Xavier Giannoli merită toată prețuirea, atât pentru onorarea spiritului romanului Iluzii pierdute, cât și pentru evidențierea relevanței pe care o are și astăzi” – Screen Daily
În 1821, Lucien de Rubempré (Benjamin Voisin) ajunge la Paris. Un tânăr poet sensibil și idealist, hotărât să scrie un roman care să-i aducă reputația mult visată. În schimb, devine jurnalist, într-o epocă în care tiparul la scară largă duce la expansiunea presei. Sub îndrumarea editorului Étienne Lousteau (Vincent Lacoste), Lucien acceptă să scrie recenzii de teatru favorabile în schimbul mitei, obținând succesul material în detrimentul conștiinței sale. Cu această adaptare amplă și somptuoasă a unuia dintre cele mai mari romane ale lui Honoré de Balzac, Xavier Giannoli creează o poveste surprinzător de contemporană despre corupție în mijlocul unei forme timpurii de „știri false”, lăudându-se cu o distribuție care îi include pe Gérard Depardieu și Jeanne Balibar.
„Balzac a înțeles că societatea modernă va fi o luptă și că totul va fi despre economie – că noul Dumnezeu vor fi banii. În timpul în care Balzac scria romanul acesta, Karl Marx se plimba pe străzile Parisului și amândoi știau că întreaga noastră civilizație era în pragul unei schimbări radicale. Deci, Balzac este matricea lumii moderne așa cum o cunoaștem noi. Conține totul: puterea banilor, minciunile, sfârșitul unui anumit tip de catolicism și o lume fără Dumnezeu, în care poți cumpăra și vinde totul. (…) De asemenea, mi-a plăcut să arăt acel mediu al jurnalismului de atunci ca în vremurile dominate de Twitter și Instagram. În multe privințe, personajele din film au fost ceea ce sunt influencerii astăzi. Ce este autentic în această lume media? Unde este adevărul?”, spune Xavier Giannoli într-un interviu acordat Cineuropa.
Iluzii pierdute / Illusions perdues este un film de Xavier Giannoli, distribuit de Independența Film din 8 iulie în cinema.
În distribuție se regăsesc: Benjamin Voisin, Cécile de France, Vincent Lacoste, Xavier Dolan, Salomé Dewaels, Jeanne Balibar, Gérard Depardieu, André Marcon, Louis-Do de Lencquesaing.
Văzut de Radio Guerrilla
Parteneri media: Cinemap, Zile și Nopți, Movienews, Ziarul Metropolis, Spotmedia, Films in Frame, Munteanu Recomandă, Cineghid