Il Passo, unul dintre cei mai mari retaileri de încălțăminte și accesorii de piele din România, se prezintă acum și din postura de producător de încălţăminte.
Activ pe piața locală din 1999 şi oferind spre vânzare produse de cea mai înaltă calitate, achiziţionate de la furnizori din ţări precum Brazilia, Portugalia, Turcia, Italia şi România, Il Passo a făcut pasul către producție proprie, produsele fiind disponibile către clienți prin rețeaua proprie de magazine.
În prezent, fabrica are 23 de angajați, dar atât producția, cât și echipa și strategia pe termen lung sunt în continuă dezvoltare. Planul Il Passo pe termen mediu este ca fabrica din România să funcționeze drept pilon principal în dezvoltarea brandului în afacere de tip franciză internațională.
În termeni de performanță, afacerea de producție proprie pornită de Il Passo în România a crescut de la an la an. În 2014 și-a triplat cifra de afaceri față de 2013, iar în 2015 creșterea a fost de 30%. Pentru 2016, compania și-a fixat ca target o cifră de afaceri de 700.000 de euro, aproape dublu față de anul precedent.
„În urmă cu câteva sezoane am pornit cu o viziune optimistă și cu o investiție. Am crezut că putem aduce ceva proaspăt în producția pe segmentul fashion în România și, totodată, putem realimenta încrederea oamenilor în produsele românești. Nu ne-am anunțat public până acum planul și strategia, deoarece am vrut să testăm.
Am testat, astfel, calitatea produselor, eficiența liniilor de producție, calitatea pregătirii oamenilor și am urmărit cu atenție timp de trei sezoane parcursul vânzărilor, rata de retur, cauza defectelor și multe altele. Am ajuns, însă, în punctul în care suntem foarte mulțumiți de investiția aceasta și de produsele pe care le furnizăm pe piața locală, rata de retur fiind foarte mică, iar vânzările foarte bune. Suntem încrezători în strategia noastră și mai putem spune că această fabrică românească este în continuă dezvoltare, iar acest fapt ne e bucură foarte mult“, a declarat Petru Chiriac, Managing Partner Il Passo.