Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Il Passo a sărbătorit succesul fabricii din România alături de specialiști în fashion și media

Il Passo, retailer de încălțăminte și accesorii de piele, a devenit și producător de încălţăminte. Acest debut a fost posibil prin deschiderea unei fabrici în România și recrutarea de angajați locali. Il Passo își prezintă acum strategia de manufactură românească tocmai pentru a demonstra că există un potențial imens în această industrie.

Fabrica Il Passo s-a bucurat de creștere de la an la an, precum și de investiție continuă, iar acum a ajuns să numere 25 de angajați. Fabrica va reprezenta, pe viitor, baza dezvoltării brandului Il Passo.


Momentul de celebrare a succesului în producția locală a fost marcat pe 24 mai, într-o atmosferă caldă și prietenoasă, împreună cu bloggeri, jurnaliști, reprezentanți ai companiei și oameni de fashion. Oficialii Il Passo au povestit pe larg despre obiectivele pe care le au pe piața din România: dorința de a conferi stabilitate și de a întări încrederea clienților în produsele românești.


Compania a experimentat la prima mână trecerea de la import la producție proprie. Activează cu succes în România de 17 ani, cu un portofoliu compus din produse de cea mai înaltă calitate, achiziţionate de la furnizori din ţări precum Italia, Portugalia, Brazilia sau Turcia. Odată cu trecerea la producție proprie, Il Passo a observat că publicul din România simte și mândrie, pentru că poartă încălțăminte de manopera românescă, nu doar satisfacție că este în pas cu cele mai noi tendințe.

„Anul acesta, pentru mine are o însemnătate foarte mare. De anul acesta am început să vorbim despre fabrica Il Passo, fabrica noastră românească și să dovedim că există viitor în manufactura locală. Ne-am recrutat angajați capabili, am ales cele mai potrivite modele și ne-am pus pe treabă. Cel mai mult ne bucură însă primirea foarte bună a produselor de către clienți“, a declarat Petru Chiriac, Managing Partner Il Passo.


Despre Il Passo

Il Passo este un brand românesc înfiinţat în anul 1999 și a devenit unul dintre cei mai mari retaileri de încălţăminte şi accesorii din piele din România, mizând pe calitatea şi designul premium al produselor. Inspirate din tendinţele internaţionale dedicate atât doamnelor şi domnilor, cât și copiilor, colecţiile Il Passo propun cele mai în vogă piese ale momentului. Retailerul oferă modele care interpretează trendurile din marile capitale ale modei şi care stau la baza look-urilor esenţiale ale fiecărui sezon.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.