În condițiile în care peste 76% dintre tinerii LGBT+ din București nu se simt pe deplin acceptați în casele lor, compania face apel la sprijin, oferind sfaturi despre cum putem deveni susținători ai comunității LGTB+
Pentru a marca Ziua Internațională Împotriva Homofobiei, Transfobiei și Bifobiei din data de 17 mai, IKEA România lansează campania „Dragostea e mereu bine-venită” militând pentru solidaritate, egalitate și incluziune pentru toate persoanele LGBT+.
Compania a efectuat un studiu detaliat în rândul tinerilor LGBT+ din patru capitale ale Europei de Sud-Est – București, Zagreb, Belgrad și Ljubljana – și a descoperit că marea majoritate a acestora nu se simt pe deplin acceptați sau bine-veniți în casele lor după ce și-au făcut publică identitatea sexuală. Aceștia se confruntă cu diferite forme de neacceptare, în principal prin semne subtile, non-verbale, cum ar fi rușinea resimțită de membrii familiei, prezentă în peste 60% din cazuri. Pentru ei, aceste emoții sunt cel mai dificil de gestionat, fiind mai dureroase decât agresiunea verbală sau fizică.
„IKEA crede cu tărie faptul că toată lumea are dreptul la un loc pe care să îl numească acasă – care să reprezinte mai mult decât patru pereți sau un acoperiș deasupra capului. Acesta ar trebui să fie, de asemenea, un loc al siguranței, apartenenței și acceptării. Multe persoane LGBT+ nu au parte de această experiență în propriile case și se simt adesea discriminate și marginalizate. Prin prisma viziunii noastre de a face viața de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni, ne simțim atât obligați, cât și privilegiați să milităm pentru o societate mai corectă și mai egală, contribuind la schimbări pozitive în comunitate”, a declarat Violeta Neniță, Market Manager la IKEA România.
Pentru a-și demonstra angajamentul față de crearea unui mediu favorabil incluziunii LGBT+, IKEA România a marcat această zi prin arborarea steagului curcubeu în fața magazinelor sale din București. IKEA îndeamnă cât mai mulți oameni să devină adevărați susținători, atât ai persoanelor dragi cât și ai celorlalți membri din comunitatea LGTB+, prin pași simpli, dar semnificativi care să aducă sentimentul de acasă în cât mai multe spații. O serie de sfaturi sunt disponibile pe site-ul companiei, precum și simbolul „Bun-venit”, acțiuni prin care IKEA încurajează clienții și publicul larg să-și arate astfel sprijinul față de comunitate.
Mai mult, IKEA România a realizat un parteneriat cu Asociația ACCEPT prin care va oferi donații către aceasta. Aceasta organizează multiple evenimente și demersuri legale pentru sprijinirea comunității LGBT+. Mai mult, IKEA România și-a întărit parteneriatul cu asociația ACCEPT implicându-se în demersurile de susținere a refugiaților ucraineni LGBT+ care au venit în România. Astfel, IKEA România a donat 254 de produse pentru mobilarea unor spații care pot acomoda până la 20 de oameni, în dorința de a oferi un cămin chiar și celor mai vulnerabili.