Agent Green publică ediția a II-a a ghidului ”Green my light”
Asociația Agent Green salută decizia IKEA de opri de la comericializare toate becurile incandescente începând cu 2010 pentru a salva clima prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Mai mult, IKEA garantează pe propria răspundere că își reciclează becurile economice și tuburile fluorescente.
În urmă cu o săptămână Agent Green a publicat ediția I-a a ghidului ”Green my light” pentru consumatori privind politicile celor mai mari 23 de lanțuri de magazine față de reciclarea becurilor economice uzate și eliminarea de la comercializare a becurilor incandescente mai puternice de 65W. Tot atunci voluntari ai Agent Green au înmânat direct unor reprezentanți din conducerea IKEA chestionarul privind aceste politici, iar răspunsurile oficiale au fost oferite organizației la sfârșitul săptămânii trecute prin email. ”Suntem mulțumiți de răspunsurile IKEA, mai ales dacă ne îndreptăm atenția asupra deciziei companiei de eliminarea de la comercializare a tuturor becurilor incandescente înainte de august 2010 și a celor incandescente mai puternice de 65W de la 1 ianuarie 2010. Acesta este un exemplu de responsabilitate în cazul schimbărilor climatice care depășește chiar și planurile Guvernului și ale Comisiei Europene. Ne declarăm satisfăcuți și de garanția pe propria răspundere a companiei că își reciclează becurile cu mercur și publicăm astăzi a doua ediție a ghidului Green my Light”, a spus Gabriel Păun, coordonator media și campanii, Agent Green [nota 1].
Agent Green cere Auchan, Carrefour, G’Market, Kaufland, Mega Image, Mr Bricolage, Plus, Selgros, Spar, Dedeman, KIKA și Ataș să garanteze că pun pe piață becuri care se reciclează și să își assume responsabilitatea de a elimina de la comercialziare a becurilor incandescente mai puternice de 65W începând cu 1 ianuarie 2010.
{mosloadposition user10}