Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

IKEA a desemnat constructorul pentru cel de-al doilea magazin din București

IKEA logo

IKEA a încheiat procesul de selecție pentru principalul constructor al magazinului IKEA din București pe 6 septembrie 2017. Magazinul de pe bulevardul Theodor Pallady nr. 57 va fi construit de antreprenorul general Bog’Art. Odată cu încheierea licitației, IKEA se află mai aproape de demararea construcției.

IKEA a inițiat un proces de pre-calificare, care a implicat peste 250 de companii și furnizori, acoperind în totalitate piața construcțiilor din România. În licitația pentru construcția magazinului IKEA Pallady, s-au precalificat 19 companii de construcții și, după 4 runde de negocieri, au rămas doi dintre cei mai competitivi ofertanți. Constructorul finalist a fost ales pe baza unor criterii foarte clare, precum: abilitatea de a finaliza proiectul la timp, echipa, managementul, colaborările anterioare, stabilitatea financiară din ultimii cinci ani, cea mai bună soluție tehnică de calitate și prețul competitiv. Alte aspecte extrem de importante au fost referințele corespunzătoare ale contractantului și îndeplinirea tuturor condițiilor și cerințelor IKEA, specificate în politica de afaceri globală a IKEA, care se referă și la dezvoltarea sustenabilă și la modul responsabil și etic de a face afaceri. Lucrările vor începe imediat ce vor fi îndeplinite toate condițiile pentru construcție. În acest moment, obiectivul este deschiderea Magazinului IKEA de pe Bulevardul Pallady înainte de finalul anului 2018.

IKEA logo

Vladislav Lalić, Property and Expansion Manager IKEA South-East Europe, declară: „Finalizarea procesului de selecție a constructorului este un moment important pentru noi. Acum suntem cu un pas mai aproape de începerea construcției și de deschiderea celui de-al doilea magazin IKEA din București. În acest moment, ne bucurăm să anunțăm că în această săptămână am obținut Autorizația de Construire pentru amenajare și sistematizare teren și împrejmuire provizorie emisă de Primăria Sectorului 3. Am obținut deja 24 de avize și acorduri și așteptăm obținerea ultimelor două avize necesare: unul din partea Direcției Administrației Domeniului Public Sector 3 și altul de la Brigada de Poliție Rutieră. După emiterea acestora, documentația pentru obținerea Autorizației de Construire a magazinului IKEA va fi depusă. Suntem încrezători că, prin sprijinul și buna colaborare pe care am avut-o până acum cu Primăria Sectorului 3, cu Primăria Generală a Capitalei și cu toate autoritățile relevante implicate, vom finaliza cu siguranță acest proces și că vom obține avizele necesare în cel mai scurt timp posibil. Ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai curând, deoarece numai atunci vom putea solicita Autorizația de Construire pentru noul magazin, când vor fi îndeplinite toate condițiile prealabile pentru construirea magazinului.”

IKEA va investi aproximativ 80 de milioane de euro în cel de-al doilea magazin din București, care va avea o suprafață de peste 37.000 de metri pătrați și va angaja aproximativ 300 de persoane. Recrutarea angajaților este planificată să înceapă cu aproximativ un an înainte de deschiderea magazinului, așa cum se întâmplă de obicei în cazul proiectelor IKEA similare. Contractorii selectați vor începe construcția imediat ce vor fi obținute toate autorizațiile necesare, iar încheierea construcției este planificată să aibă loc într-un an de la începerea efectivă a acesteia.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.