În numai cinci zile, 133 de filme, multe dintre acestea premiate în festivaluri de film naţionale şi internaţionale, au putut fi urmărite în cadrul Festivalului. Aproximativ 500 de filme s-au înscris în competiţie, iar în finală au rămas 9 filme de lungmetraj, 17 documentare, 35 scurtmetraje ficţiune, 13 filme de animaţie şi 12 filme în competiţia AltFel. Peste 2800 de bilete au fost vândute, 600 de invitaţii valabile la toate spectacolele şi 500 de invitaţii valabile pentru filmele dintr-o zi (câte 100 de invitaţii pentru fiecare zi a Festivalului) au fost trimise, cu toate că numărul ecranelor şi al proiecţiilor a fost mai mic decât în 2009. “Bună, ce faci?” şi “Nuntă în Basarabia” au umplut sălile până la refuz. La proiecţiile filmelor româneşti, spectatorii au avut ocazia să întâlnească regizorii, actorii şi producătorii.
A doua ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi (IIFF 2010) a reuşit să scoată ieşenii din casă în ciuda crizei şi a vremii urâte. Deşi numărul zilelor de Festival s-a redus la jumătate faţă de anul trecut, iar proiecţiile au fost mai puţine, peste 2800 de bilete au fost vândute în cele cinci zile de Festival, numărul crescând faţă de anul trecut, 600 de invitaţii valabile la toate spectacolele şi 500 de invitaţii valabile pentru filmele dintr-o zi (câte 100 de invitaţii pentru fiecare zi a Festivalului) au fost oferite partenerilor. IIFF 2010 a oferit ieşenilor şi iubitorilor de film prezenţi în capitala Moldovei posibilitatea de a vedea o serie de filme premiate în festivaluri naţionale şi internaţionale, filme realiste, musicale, comedii, love story-uri, printre care se numără: “Street Days”, “Black Dogs Barking”, “Morgen”, “El Idioma Impossibile”, “The Blacks”, "Profetul", "Desperados on the Block", "Millenium 1: Bărbaţi care urăsc femeile", "The White Ribbon", "Louis-Michel", “Medalia de onoare”, “Europolis”, “Nuntă în Basarabia”. De asemenea, iubitorii de film au avut ocazia să vadă cele mai bune scurtmetraje italiene din ultimii doi ani, selecţionate de William Azzella, directorul prestigiosului festival de film Cittadela Del Corto şi membru al Juriului IIFF. Şi cele patru filme din secţiunea Horror Day, “Deliver us from Evil”, “The Last House on the Left”, “[Rec] 2”, “Thirst”, au primit numeroase premii la festivaluri internaţionale. Mai mult, “[Rec] 2” este o premieră naţională, nu a mai fost adus la niciun festival de film din şi nici nu va fi distribuit la cinema în România, la fel şi “Defendor”.
“Chiar dacă au existat şi unele voci care spuneau că acest tânăr Festival nu va avea şi o ediţie a doua mai ales într-o perioadă de criză, echipa IIFF cu sprijinul partenerilor, sponsorilor şi al publicului a demonstrat că se poate, că oamenii merg încă la cinema, că filmele prind viaţă la Iaşi! Ne mândrim că am reuşit să păstrăm cele patru secţiuni din competiţie – pentru lungmetraj, scurtmetraj, documentar şi animaţie – şi ne bucurăm că o serie de filme multipremiate au putut fi văzute în premieră în capitala Moldovei, iar iubitorii de film românesc au avut ocazia să întâlnească la proiecţii echipele filmelor “Morgen”, “Bună, ce faci?”, “Europolis”, “Nuntă în Basarabia”, “Medalia de onoare”. În plus, numărul biletelor vândute a crescut, chiar dacă Festivalul a durat mai puţin, iar numărul proiecţiilor a fost mai mic”, spune Ciprian Alexandrescu, preşedinte IIFF.
În cadrul ediţiei din acest a IIFF, spectatorii au avut ocazia să-i întâlnească pe actorii Maria Dinulescu, Ion Sapdaru şi Anne Marie Chertic, Călin Netzer şi Liviu Marghidan de la „Medalia de onoare”, Nap Toader, Vlad Logigan, Dan Raţiu, Dan Burlac, Viorica Geantă, Constantin Florescu, Virgiliu Mărgineanu, Igor Chistol şi Igor Caras de la „Nuntă în Basarabia”, Cornel Gheorghiţă, Adina Dulcu, Elena Popa şi Aron Dimény de la "Europolis", Yilmaz Yalcin şi Elvira Rîmbu de la „Morgen”, Alexandru Maftei, Dana Voicu şi Ionel Mihăilescu cu „Bună, ce faci?”, Patricia Moga şi Sorin Drăgoi cu „Desperado on the Block” şi Alex Ross cu „Tom Atkins Blues”.
Ca şi anul trecut, filmele selecţionate în competiţie şi-au confirmat valoarea. "Lumea văzută de Ion B" a fost proaspăt nominalizat la prestigioasele premii Emmy, asta după ce în luna martie pelicula a căştigat premiul Gopo pentru cel mai bun film documentar. De asemenea, un alt film din competiţie, "Desperados on the Block", a căştigat trei premii la a XI-a ediţie a Festivalului European de Cinema de la Lecce, Italia: prestigiosul premiu FIPRESCI (European Film Award of the Critics), Golden Olive Tree pentru cel mai bun film şi premiul CINEUROPA.
Filmele româneşti au făcut senzaţie la Iaşi. Despre “Bună, ce faci?”, filmul lui Alexandru Maftei, Emanuel Lăzărescu, directorul IIFF, spunea: “Fără îndoială este un film pe care spectatorii îl vor iubi de la prima secvenţă şi vor dori să-l revadă!”. Şi aşa s-a întâmplat. La finalul proiecţiei la care sala a fost arhiplină, spectatorii s-au ridicat în picioare şi au scandat: “Noi de-aici nu plecăm până nu mai daţi o dată filmul”. În ceea ce priveşte “Nuntă în Basarabia”, celălalt film recent lansat care a umplut sălile cu vârf la cele două proiecţii, acesta a înregistrat şi o premieră la Iaşi: Igor Chistol a văzut pentru prima oară filmul în versiune finală. “Europolis”, filmul lui Cornel Gheorghiţă, a fost prezentat la Iaşi în avanpremieră naţională, lansarea va avea loc pe 26 noiembrie 2010. De asemenea, “Medalia de onoare” a lui Călin Netzer a ajuns la Iaşi înainte de premiera din Bucureşti, din 12 noiembrie 2010. “Morgen”, filmul lui Marian Crişan, a iscat discuţii şi valuri de simpatie în rândurile spectatorilor care au urmărit cu sufletul la gură povestea imigrantului turc, deşi nu înţelegeau ce spune.
Premiile IIFF 2010 au revenit după cum urmează: Trofeul IIFF 2010 – “Street Days”, regia Levan Koguashvili, Cel mai bun film de lungmetraj românesc – “Morgen”, regia Marian Crişan, Cea mai bună animaţie – “Dulapul lui Zbigniev”, regia Magdalena Osinska, Cel mai bun documentar – “La revedere, ce mai faci?”, regia Boris Mitic, Cel mai bun scurtmetraj – “Uwe si Uwe”, regia Lena Liberta, Premiul AltFel – “Medisin”, regia Marius Mitrofan şi Iosif Prodan, Premiul special al juriului de lungmetraj– “Bună, ce faci?”, regia Alexandru Maftei, Premiul special al juriului de animaţie – “Oraşul tăcut”, regia Amir Mehran, Premiul special al juriului de scurtmetraj – “Consecinţe”, regia Luis Ismael, Premiul special al juriului pentru documentar ex aequo – “Bee Moldovan”, regia Cumatrenco Sergiu Junior, Valeriu Şova şi “Lumea văzută de Ion B”, regia Alexander Nanau. Premiul de excelenţă pentru întreaga carieră a revenit regizorului şi scenaristului Dinu Cocea. Trei dintre filmele maestrului au putut fi revăzute în cadrul secţiunii Retrospective: “Haiducii lui Şaptecai”, „Zestrea Domniţei Ralu” şi „Săptămâna Nebunilor”.
Valoarea premiilor ediţiei de anul acesta a IIFF este următoarea: Trofeul IIFF 2010 (pentru cel mai bun film din competiţie) este de 4.000 de euro în bani şi este oferit de ARFI, Premiul pentru cel mai bun lungmetraj românesc este de 4.000 de euro în servicii Avis, Premiul de excelenţă acordat pentru întreaga carieră este în valoare de 2000 de euro şi este oferit de Universitatea Petre Andrei, premiile pentru cel mai bun scurtmetraj, cel mai bun documentar şi cea mai bună animaţie au fiecare valoarea de 1.000 de euro şi sunt oferite de ARFI, în timp ce premiul publicului pentru cel mai bun film AltFel este de 200 de euro şi este oferit de firma Capricorn & Capricorn Productions, producătorul IIFF.
Bucuresti, 14.10.2010