Festivalul Internaţional de Film de la Iaşi (IIFF 2010), prin Gala filmului românesc, le oferă ieşenilor iubitori de film posibilitatea de a vedea trei filme noi: „Nuntă în Basarabia”, un film recent lansat, „Europolis”, cu avanpremiera naţională la Iaşi, şi „Medalia de onoare”, două filme care vor avea premiera în luna noiembrie. Sunt filme multipremiate în festivaluri naţionale şi internaţionale, foarte bine primite de critici şi public.
”Europolis”, lungmetrajul regizorului Cornel Gheorghiţă – o co-productie România-Franţa, a primit Menţiunea specială a Juriului pentru lungmetraj de debut în cadrul Festivalului Internaţional de la Montréal, premiul HBO/TIFF 2005 pentru cel mai bun scenariu de lungmetraj, fiind şi printre scenariile premiate în 2008, la Paris, la Festivalul European de Film Independent (ECU).
”Europolis” este un eastern balcanic – încântat de universul fantastic al prozei lui Mircea Eliade”, spune Cornel Gheorghită despre filmul său. În micul port al Sulinei soseşte o telegramă din Franţa: Luca, pe care toată lumea îl ştia îngropat de mai bine de 50 de ani în cimitirul de la marginea oraşului, tocmai a murit. Sora lui, Magdalena (interpretată de Adriana Trandafir), însoţită de fiul ei, Nae (jucat de Áron Dimény), trebuie să plece în Franţa pentru a lua în primire “moştenirea”. Ajunşi la celălalt capăt al continentului, pe malul Atlanticului, cei doi îl întâlnesc pe samanul Ata, prietenul cel bun a lui Luca, care le dezvăluie ultima dorinţă a acestuia înainte să moară. Moartea lui Luca le marchează drumul de întoarcere mai mult decât Magdalena şi Nae şi-ar fi putut închipui.
"Filmul ne încântă cu o naraţiune vizuală originală, în acelasi timp paradoxal-clasică. El atinge o profundă umanitate, conducând spectatorul cu subtilitate într-o lume magică, unică, proprie filmului", declara Marie-Catherine Marchetti, membră a juriului Festivalului International de la Montréal, adaugând că Mentiunea specială a fost “creată” de juriu pentru a recompensa originalitatea acestui film umanist. “Europolis” va avea premiera naţională pe 26 noiembrie 2010.
"Nuntă în Basarabia" (www.nuntainbasarabia.ro), o coproducţie România, Republica Moldova şi Luxemburg, a avut premiera în cinematografele din România pe 24 septembrie 2010. Pelicula în regia lui Nap Toader (aka Napoleon Helmis) a înregistrat un număr record de spectatori încă dinaintea lansării oficiale, la proiectiile în avanpremieră din cadrul festivalurilor de la Cluj, Timişoara, Sighişoara, Vama Veche, Sfântu Gheorghe, Cetate şi Bucureşti. În decembrie 2009, filmul a primit Premiul Special al Juriului la "Tallinn Black Nights Film Festival". “Dintre filmele premiate aş dori să remarc “Nuntă în Basarabia” de Napoleon Helmis/ Nap Toader. Filmul este simplu ca formă, adică un aşa-zis ”film pentru public”, însă mesajul lui este unul foarte important. Din împletitura de peripeţii comice şi melodramatice, care au loc în timp ce tinerii /un român şi o moldoveancă/ şi familiile lor se ”tatonează, răsare tema xenofobiei, suprapusă pentru trecutul istoric”, spune, Boris Tuh, critic de film din Estonia.
Un tânăr dirijor din Bucureşti şi o pianistă din Chişinău s-au căsătorit în România. Cei doi sunt nevoiţi să mai facă o nuntă, de data asta în Basarabia, cu speranţa ca din darul de la rudele miresei să adune banii de avans pentru un apartament. Cea de-a doua nuntă devine prilej de competiție între rudele celor doi, iar situația este şi mai tensionată datorită diferențelor de obiceiuri și tradiții. Chiar dacă în spatele discuțiilor despre ritualuri se ascund animozități care le sunt străine, cu rădăcini de ordin istoric și politic, Vica (Victoria Bobu) și Vlad (Vlad Logigan) sunt prinși în mijlocul acestei lupte de orgolii.
“Nuntă în Basarabia al lui Napoleon Helmis/ Napoleon Helmis are toate “păcatele” tratate cu dispreţ de fanii duri ai minimalismului: melodramă, comedie de situaţii, momente serioase, politice, secvenţe muzicale, dialoguri spumoase, montaj activ, chiar accentuat, mizanscenă foarte prezentă. Cadrele lungi sunt absente, actorii, foarte bine aleşi, joacă cu faţa la aparat, nu cu ceafa sau călcâiele. (…) Astfel de filme fac coloana vertebrală a unei cinematografii profesioniste”, scria Cristian Tudor Popescu despre acest film.
În cadrul celei de-a 50-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Salonic, “Medalia de onoare” (www.medaliadeonoare.ro) a lui Călin Netzer a primit premiul pentru interpretare, care i-a revenit actorului Victor Rebengiuc, premiul pentru cel mai bun scenariu lui Tudor Voican şi premiul special al juriului "Silver Alexander", premiul FIPRESCI şi un premiu special din partea Asociaţiei Tehnicienilor de Film, Televiziune şi Audiovizual din Grecia. Cu doar o zi înainte de gala de la Salonic, filmul a primit alte două distincţii: premiul publicului şi premiul special pentru scenariu la Festivalul de Film de la Torino. Premiera “Medaliei de onoare” în România va avea loc pe 12 noiembrie 2010.
Ion (Victor Rebengiuc) are 75 de ani şi este căsătorit cu Nina (Camelia Zorlescu), cu care are un fiu, Corneliu, emigrat în Canada. Fiecare convorbire telefonică dintre tată şi fiu este doar o nouă ceartă legată de decizia din 1989 a lui Ion de a anunţa miliţia despre intenţia lui Corneliu de a fugi din ţară. Acest eveniment a afectat iremediabil relaţia lui Ion cu soţia sa, care refuză să i se mai adreseze. Într-o zi, Ion, veteran de război, primeşte prin poştă o Medalie de onoare acordată cu prilejul aniversării a 50 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial. Chiar dacă nu era foarte sigur că a făcut ceva care să-l îndreptăţească să fie considerat un erou, Ion primeşte medalia şi se foloseşte de ea pentru a recăpăta respectul familiei şi-al prietenilor. E doar o chestiune de timp până când adevărul va ieşi la lumină.
{mosloadposition user9}