The International English Language Testing System este dat de 2 persoane pe minut în întreaga lume
Pentru prima oară într-o perioadă de 12 luni, mai mult de un milion de oameni din toată lumea (cu alte cuvinte, doua persoane pe minut) au susţinut cel mai popular test de limba engleză pentru învăţământul superior şi imigrare – IELTS (the International English Language Testing System). Puţin peste jumătate din cei care dau examenul (51%) doresc să intre în învăţământul superior din altă ţară. Din ce în ce mai mulţi candidaţi dau acest examen pentru a putea studia în Statele Unite ale Americii la una din cele 1700 de universităţi şi colegii (inclusiv Harvard şi Yale) care acceptă rezultatele IELTS.
Beryl Meiron, Director Executiv la IELTS International din Statele Unite ale Americii, spune: “Acesta este primul an în care IELTS a depăşit un milion de candidaţi iar numărul acestora s-a dublat în ultimii trei ani. Credem că acest lucru este o reflectare directă a faptului că IELTS oferă o imagine completă a cunoştinţelor de limba engleză ale unei persoane. Examenul testează abilităţile de vorbire, scriere, citire şi ascultare într-un mod relevant pentru viaţa de zi cu zi. Nu este doar un certificat care arată că posesorul vorbeşte engleza, ci un mod prin care acesta dovedeşte abilităţile de comunicare într-un mediu profesional sau studiu în ţara pe care o alege.”
British Council România organizează sesiuni de testare în centrele sale din Bucureşti, in fiecare lună cu excepţia lunii august, dar şi în Iaşi, Cluj-Napoca si Timişoara de doua ori pe an. Puteţi afla detalii la www.britishcouncil.ro
{mosloadposition user10}