Noua ediție te provoacă să (re)descoperi și (re)creezi lumea după 2 ani de pandemie
După doi ani în care a călătorit prin orașele din țară, într-o formulă descentralizată, adaptată contextului pandemic, Ideo Ideis Festivalul național de teatru tânăr se întoarce acasă, în Alexandria. Între 15 și 21 august, zece trupe de liceeni vor celebra bucuria de a trăi împreună experiența festivalului, alături de comunitatea în care a luat naștere cel mai mare eveniment dedicat educaţiei alternative prin artă. Ediția cu numărul #17 stă sub semnul reevaluării identităților personale și a redefinirii valorilor colective, printr-un program intens de ateliere de teatru, arte alăturate, întâlniri cu mentori, evenimente outdoor și momente de inspirație oferite de artiștii și profesioniști care regândesc implicarea comunitară.
Pe fundalul acestor evenimente care au modificat inclusiv configurația ultimelor două ediții, Ideo Ideis #17 (re)creează spațiul sigur al reîntâlnirii fizice, dar e și provocarea de a-l folosi pentru a crește. Lansăm în rândul liceenilor, cât și în comunitatea din Alexandria, invitația de a (re)scrie contextul și de a (re)imagina viitorul, prin posibilitățile deschise de actul creativ. (re)venim în sânul comunității în care fenomenul a luat naștere în urmă cu 16 ani și, vreme de șapte zile, (re)descoperim lucruri despre noi și despre lume și (re)definim ideile pe care le avem despre cine suntem, despre cum ne implicăm în lumea din jur, despre relațiile pe care le construim cu ceilalți.
Trupele de liceeni care vor trăi această experiență în 2022 sunt: Artwist (Baia Mare), A.C.T. (Bacău), 3,14 (Buzău), Atelierul de Teatru (Botoșani), Gong (Roman), Praf de Stele (Constanța), Cuadro (București), Amprente (Brașov), Alter Ego (Alexandria) și Djerelo, o trupă de adolescenți din Ucraina. Membrii trupelor vor petrece o săptămână în Alexandria, timp în care vor locui, vor învăța și vor crește împreună, bucurându-se de îndrumarea unor artiști de referință în domeniu, care le vor deveni traineri și mentori.
Experiența de învățare a fiecărei ediții e dedicată adolescenților într-o săptămână de explorări prin teatru și arte alăturate, ghidați de artiști referință în domeniu care le devin traineri și mentori. Timp de patru zile, toți participanții trec prin experiența unui atelier de teatru și, la alegere, dans, film, fotografie, scriere creativa, muzica, scriere dramatică, make-up de teatru si multimedia – artele devenind instrumente de conectare la sine și la ceilalți.
Fiecare trupă va juca spectacolul cu care s-a înscris la festival, iar reprezentația va fi urmată de o serie de pov:esti cu mentorii.
,,Anul acesta avem șansa de a ne revedea împreună în mijlocul comunității din Alexandria, cu toate lecțiile personale și colective ale ultimilor doi ani. Șansa de a-i înțelege pe cei care am devenit după ultimii doi ani transformatori și de a redefini ideile pe care le avem despre cine suntem, despre cum ne implicăm în lumea din jur, despre relațiile pe care le construim cu ceilalți. Ediția cu numărul 17 (re)creează spațiul safe al reîntâlnirii fizice, dar lansează și provocarea de a-l folosi pentru a crește.’’, subliniază Liviu Romanescu, directorul festivalului.
De-a lungul a 16 ani de existenţă, Ideo Ideis a creat spaţiul în care mai mult de 4.000 de adolescenţi pasionaţi de teatru şi arte alăturate au întâlnit profesionişti care, prin mentorat, i-au adus mai aproape de vocaţia lor. Prin cele peste 500 de evenimente – spectacole invitate, ateliere de măiestrie, filme şi masterclass-uri, festivalul a născut o adevărată mişcare socială şi artistică în comunitatea locală, demonstrând eficiența proiectelor culturale în procesul de revitalizare urbană și dezvoltare comunitară.
Ne puteți urmări pe: ideoideis.ro/festivalul | FB: ideoideis | Instagram @ideoideis
Partener de tradiție: Primăria Municipiului Alexandria
Parteneri: Consiliul Județean Teleorman, Centrul Multifuncțional Pentru Tineret Alexandria
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și de Ministerul Culturii
Parteneri media: ROCK FM, Radio România Cultural, Libertatea, Școala 9, AGERPRES, Observator Cultural, Zile și Nopți, VICE, IQAds, Ziarul Metropolis, LiterNet
Partener de monitorizare: mediaTRUST