Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Idei spectaculoase pentru nunțile de iarnă

rochie mireasa

Iarna este un anotimp la fel de frumos ca toate celelalte, ba chiar unul ce pare învăluit într-un aer magic. Peisajul creat de ninsoarea abundentă, de fulgii timizi și de țurțurii de gheață este unul de poveste. Deși lunile de iarnă nu sunt cele mai căutate când vine vorba de organizarea nunții, poți folosi din plin tabloul creat de natură pentru a te bucura de o nuntă în stil “Frozen”.

Pentru ca totul să fie cuprins de acest văl al Crăiesei Zăpezii, poți apela la câteva idei pentru o nuntă spectaculoasă în sezonul rece:

decor nunta_iarna

  • Decorează sala în stil rustic – Localul în care va avea loc petrecerea este spațiul în care îți poți pune imaginația și creativitatea la contribuție și vei obține un efect fabulos. Optează pentru ghirlande de lumină, lumânări pe mese și aranjamente florale care să integreze conuri de brad și crenguțe pentru un decor feeric. Completează cadrul de poveste cu nuanțe de argintiu sau auriu și vei crea un spațiu marcat de eleganță și un efect glamour sau adaugă mici accente de roșu prin câteva flori sau fundițe integrare în aranjamente pentru aerul romantic și pasional. Te poți folosi de asemenea de globuri și brăduți împodobiți pentru a realiza un decor spectaculos. Alege să așezi farfuriile pe suporți de lemn și folosește conurile de brad drept suport pentru escort tags.

buchet mireasa

  • Apelează la florile de sezon pentru buchetul de mireasă și aranjamentele florale – Unele flori de nuntă sunt mai dificil de obținut în perioada iernii, fiind specifice celorlalte perioade din an. Cu toate acestea, poți obține un buchet splendid dacă ajungi la atelierul floral din București care te încântă mereu cu flori proaspete de sezon. Discută cu floristul și vei descoperi că atenția la detalii și iscusința sa vor crea un buchet și aranjamente florale de nuntă potrivite pentru tematica de iarnă. Mergi pe mâna specialistului și optează pentru trandafiri, crini, iriși și iasomie, cu mici accente din crenguțe de brad și conuri pentru o notă specială și un parfum caracteristic iernii.
  • Alege un meniu inspirat de iarnă – Poți face rabat de la preparatele clasice pe care le servești la nuntă, pentru a adăuga pe listă o friptură suculentă cu cartofi copți alături, vinul fiert, ciocolata caldă cu bezele sau scorțișoara. Meniul va fi unul delicios și deloc pretențios.

tort nunta

  • Tortul de nuntă trebuie să arate “ca nins” – Este clar că albul se va regăsi pretutindeni în organizarea nunții tale, iar tortul nu face excepție. Optează fie pentru un tort învelit în marțipan sau frișcă, cu mici detalii precum fulgi de nea strălucitori, mici perle sau conuri și crenguțe de brad, fie pentru unul perfect pentru un decor rustic precum cel în stil naked, decorat neapărat cu fructe de pădure.
  • Optează pentru invitații de nuntă tematice – Unui eveniment inspirat de iarnă i se potrivesc și invitații speciale, cu elemente din natură precum conuri, crengi sau scoarță de copac. De asemenea, pentru un plus de eleganță poți opta pentru modele care integrează elemente aurii, în stil vintage și un text care să vă caracterizeze și să transforme totul într-o invitație de nuntă originală.

manusi

  • Mărturiile trebuie să țină de cald – Alege o pereche de mănuși, legate frumos cu o fundă pentru a-ți surprinde invitații sau mergi pe un dulce cu motive de sezon.

rochie mireasa

  • Rochia de mireasă poate străluci – Dacă nu ești o fire mai conservatoare și îți dorești să te remarci cu adevărat, poți alege o rochie de mireasă cu paiete sau pietre și inserții metalice care să îți confere un efect glamour și să te transforme într-o Regină a Gheții. Chiar dacă este iarnă nu trebuie să porți neapărat o rochie de mireasă cu mânecă lungă, ci poți apela la căldura unei cape albe sau un șal pufos.

costum mire

    • Costumul de mire trebuie să țină de cald – Nici mirele nu va face excepție când vine vorba de frigul iernii, așadar optează pentru un costum din lână, musai cu vestă pe dedesubt. Accesorizează-l cu o cocardă cu o crenguță sau un con de brad, alături de o floare și poate o plantă suculentă.
  • Întregește tabloul de nuntă cu ajutorul ținutei domnișoarelor de onoare – Pentru că și ele au un rol important la evenimentul vostru, alege să le protejezi de frig propunând o ținută accesorizată cu elemente precum capă, șal și chiar ghete sau bocanci, evident, adaptate rochiilor. Acestea din urmă pot fi în nuanțe variate, însă cele mai indicate ar fi culorile precum argintiul strălucitor ce te duce cu gândul la florile de gheață sau un albastru intens precum cerul înstelat al iernii. Te asigurăm că imaginile de la ședința foto vor fi de vis.

Nunta voastră va fi una originală și spectaculoasă dacă alegi să o celebrezi într-un anotimp atât de special precum iarna. Bucurați-vă de decorul natural și integrați-l în elementele nunții pentru a obține evenimentul perfect, de care să vă amintiți cu plăcere peste ani.

Extra-tip: pornește de la câteva modele de buchete de mireasă deosebite și apoi, că un bulgare de zăpadă, construiește întregul set-up de nuntă.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.