Institutul Cultural Român de la Stockholm decernează joi, 28 septembrie 2017, Premiul Marin Sorescu pe anul 2017. Ceremonia de decernare are loc la Târgul de Carte Bok & Bibliotek de la Göteborg.
Laureatul din acest an este scriitoarea, criticul de literatură, poeta, eseista și traducătoarea suedeză Madeleine Gustafsson, care primeşte Premiul Marin Sorescu „pentru viziunea precisă și empatia de care dă dovadă în interacțiunea cu textul literar. Stilul lui Madeleine Gustafssons este briliant, fără a fi însă deloc pretențios. O combinație rară de curiozitate și solemnitate, rațiune și simțire, care sporesc lectura și conferă dinamism scrierilor sale. În calitate de critic, poet, traducător și eseist, Gustafsson dă dovadă de anvergură impresionantă și înțelegere estetică. O operă netulburată nici de întunericul nopții, nici de lumina zilei și une cititorul se simte mereu bine-venit.” (motivaţia juriului).
“Ce bucuroasă sunt! – și mândră să primesc un premiu denumit după Marin Sorescu, acest om prietenos pe care mi-l amintesc din Berlinul anilor ’70, și care a scris câteva dintre poeziile pe care le păstrez de mult timp în fișierul Antologie Privată de pe calculatorul meu. Și mă mândresc să mă număr printre străluciții laureați pe care Institutul Cultural Român de la Stockholm i-a răsplătit de-a lungul anilor”, spune fericită Madeleine Gustafsson, contactată telefonic de ICR Stockholm.
Madeleine Gustafsson (n. 1937) este scriitoare, critic literar, poetă, eseistă și traducătoare suedeză. Ea a absolvit studii umanistice în cadrul Universității din Uppsala în 1961 și în 2012 a obținut titlul onorific de Doctor în Științe Umaniste la Facultatea de Arte Plastice de la Universitatea din Göteborg. Pe lângă lucrul la propriile cărți de poezie și critică literară, Gustafsson a lucrat și ca traducător din limbile germană, franceză și (într-o măsură mai mică) italiană. Scriitorul a cărui opera a urmărit-o cel mai fidel în calitatea ei de traducător a fost Hans Magnus Enzensberger. În calitate de critic literar, Gustafsson a colaborat la cotidianele Upsala Nya Tidning (1960-1962), Stockholmstidningen (1963-1964), Göteborgs Handels- och Sjöfartstidning (1963-1973) și Dagens Nyheter (n. 1973).
Premiul Marin Sorescu a fost înfiinţat de ICR Stockholm în 2007. Anul acesta el se decernează pentru a unsprezecea oară. „Scopul Institutului Cultural Român de la Stockholm a fost de la bun început, adică din anul 2006, acela de a lărgi perspectiva suedezilor asupra culturii române şi de a da naştere unui loc de întâlnire pentru creatorii de cultură români, suedezi şi din alte ţări”, declară Dan Shafran, şeful ICR Stockholm. „Premiul Marin Sorescu, care se acordă anual unui scriitor suedez care desfiinţează graniţe şi creează locuri de întâlnire, care prin opera sa face posibilă comunicarea între diferite forme de expresie culturală are tocmai rolul de a construi un pod între cele două ţări”.
Juriul din acest an a fost format din Jonas Ellerström, editor şi traducător, Anna Hallberg, scriitor, traducător şi critic literar, Annina Rabe, critic literar, Elise Karlsson, scriitoare și critic literar, şi Dan Shafran, traducător și șef al Institutului Cultural Român de la Stockholm.