AMCOR, Asociatia Consultantilor in Management din Romania, a organizat in perioada 18-19 martie, la Bucuresti, un eveniment inedit pentru piata de consultanta in management din Romania, ICMCI European Hub meeting.
ICMCI reprezinta structura globala de organizare a institutelor nationale din domeniul consultantei in management, prezenta in 47 de state, www.icmci.org, inclusiv in Romania, prin intermediul AMCOR.
ICMCI European Hub este structura informala a institutelor membre ICMCI, din spatiul european.
AMCOR este singura entitate din Romania autorizata de ICMCI sa acorde titlul de CMC, Certified Management Consultant. Titlul de CMC este cea mai importanta distinctie din cadrul profesiei. În Romania sunt in prezent 30 de consultanti certificati CMC si aproximativ 1000 de firme de consultanta in management.
Piata de consultanta in management din Romania a reprezentant in ultimii ani un domeniu interesant pentru multi specialisti, cunoscand cresteri anuale de 30-40%. Anul 2009 a fost primul an in care piata de consultanta in management din Romania a inregistrat o scadere a veniturilor inregistrate cu cel putin 10%, ca urmare a contractiei economice si a instabilitatii economice si politice.
În cadrul ICMCI European Hub meeting, consultantii prezenti au avut ocazia de a intalni si discuta cu peste 20 de consultanti internationali, reprezentanti ai institutelor de consultanta in management din Austria, Anglia, Olanda, Italia, Suedia, Danemarca, Ungaria, Canada, Australia, India, Cipru, Grecia, Turcia, Ucraina.
În cadrul unui cocktail organizat in seara de 18 martie, invitatii au avut prilejul de a-l intalni pe domnul Aurelian Dochia, membru al Consiliului de Administratie BRD, Banca Romana de Dezvoltare, membru al CEROPE si fost presedinte al Agentiei Nationale pentru Privatizare. Domnul Dochia a sustinut o prezentare despre perioada de tranzitie si actualul impas economic in care se afla Romania, impas care in opinia dansului “nu este cel mai grav prin care a trecut Romania in ultimii douazeci de ani”.
Vineri, 19 martie, reprezentantii AMCOR, domnul Mihai Svasta si domnul Sorin Caian, si reprezentantii ICMCI au participat la conferinta de consultanta organizata cu prilejul ICMCI European Hub meeting.
Doamna Aneeta Madhok (India), presedintele ICMCI, si cativa dintre membrii din conducerea executiva – domnul Brian Ing (Marea Britanie), domnul Francesco D’Aprile (Italia) si domnul Calvert Markham (Marea Britanie), au sustinut prezentari despre proiectele si initiativele institutului, despre profesia de consultant in management si beneficiile resimtite ca urmare a detinerii certificarii CMC, despre situatia altor piete de consultanta in management.
{mosloadposition user10}