ICEEfest, cel mai mare festival dedicat Internetului din Europa Centrală și de Est, vă propune pentru ediția din acest an o secțiune cu adevărat specială: ICEEhealth.
Pe 10 iunie, în a doua zi a festivalului, vor veni la București specialiști recunoscuti pe plan mondial, gata să împărtășească din experiența adunată în cel mai important aspect al vieții noastre: sănătatea.
Digitalul este clar viitorul în acest domeniu, o piață tânără care depășeste constant așteptările ca investiții și inovare. Primul trimestru din 2016 înregistrează în zona startup-urilor de tehnologie medicală si de wellness investiții de 1,8 miliarde USD, adică de 10 ori mai mult decât în același trimestru în 2010, conform Startup Health.
Un film al celor de la Scanadu ne poate da o imagine mai completă asupra impactului digitalului în viața de zi cu zi si in sănătate.
La ICEEhealth se vor dezbate soluții pentru fitness și wellness, telemedicina, aplicații și dispozitive de monitorizare pentru diverse afecțiuni, tipărirea 3D aplicată în sănătate, precum și noi paradigme pentru studii clinice și terapii.
E un eveniment deschis tuturor: de la cei interesați de un stil de viață sănătos, la doctori, pacienți, antreprenori, farma si până la cercetători. Vom vedea, de exemplu, și cum realitatea virtuală câștigă teren, fiind folosită din faza de educație medicală până la intervenții terapeutice.
După teribila experiență prin care a trecut în momentul în care a primit diagnosticul de cancer la creier, Salvatore Iaconesi va vorbi în cadrul ICEEhealth despre cât de mult l-a ajutat mediul digital să facă față acestei traume, dar si despre potențialul excepțional al tehnologiilor open source pentru inovare în medicină.
Alături de cei 3 prieteni ai săi, Cosmin Mihaiu a pus în 2011 bazele unui proiect care azi a ajuns un adevărat business internațional.
MiraRehab transformă fizioterapia dintr-un chin într-un act de normalitate, cu ajutorul unor jocuri cu o aplicabilitate într-o gamă foarte largă de probleme.
Sănătatea e domeniul care a atras atenția în mod excepțional în ultimele zile în România.
Și asta i se datorează în special lui Cătălin Tolontan și jurnaliștilor de la mai multe publicații care au preluat și dezvoltat investigația demarată de echipa GSP. Tolontan a confirmat participarea la ICEEhealth, unde vom afla detalii despre impactul generat de anchetele sale privind sănătatea, despre puterea mediul digital în jurnalism si despre rolul presei in însănătosirea sistemului medical din România.
Printre speakerii confirmați se numără și:
· Pamela M. Kato (Serious Games Institute) – jocuri cu efect terapeutic
· Mircea Popa – cum digitalul transformă dermatologia
· Alistair Wickens (Quealth) – rolul aplicațiilor și al dispozitivelor de monitorizare în sănătate
· Denise Silber (Doctors 2.0 & You) – sănătatea digitală în Europa
· Karolina Korth (Roche) – tehnologia care ne îmbunătățește viața
· Lavinia Ioniță (Omixy) – personalizarea metodelor de tratament, implicând ultimele descoperiri în genomică
· Scott Summit (Stanford University) – importanța designului in e-health.
Lista completă a celor care vin la ICEEhealth, excelând în acest domeniu o găsiți pe secțiunea dedicată din cadrul ICEEfest: ICEEhealth.com.
Tot acolo puteți afla și detalii despre prețurile biletelor pentru a avea acces la ICEEhealth în particular dar și la ICEEfest, în general.
· ICEEfest a ajuns la a 5-a ediție și este organizat, încă de la lansare, în parteneriat cu Orange.
· Printre cei mai importanți susținători ai festivalului se mai numără anul acesta Volkswagen, BCR, Xaxis și Prometheus.