Schimbări și reglementări pe piața de electricitate euro-asiatică, probleme și soluții pentru energii regenerabile, finanțarea proiectelor energetice, noi tehnologii folosite în upstream și downstream sunt principalele subiecte abordate în cadrul Conferinței și Târgului Internațional de Energie și Mediu ICCI, cel mai mare eveniment euro-asiatic dedicat industriei energetice, a cărui ediție din acest an se desfășoară la Istanbul în perioada 25-27 aprilie 2012.
În privința gazului natural, de exemplu, specialiștii din Turcia prezenți la eveniment consideră, contrar previziunilor din media, că prețul acestuia va scădea în regiune, permițând astfel creșterea consumului. În prezent, condiționările de tipul “take or pay” cu care se confruntă Turcia obligă țara să importe cantități predeterminate de gaz natural – 10 miliarde de metri cubi pe an – conform acordului semnat cu Iranul în 1996, valabil pentru 25 de ani. Clauza presupune că dacă țara-client nu achiziționează tot gazul pe care s-a angajat în contract să îl importe, atunci este obligată să plătească diferența de bani. Pentru evitarea unei situații similare, specialiștii sunt de părere că trebuie încurajat consumul de gaze, iar pentru asta prețurile ar trebui să scadă. Dacă în Europa, prețul mediu al unui metru cub de gaze rusesc este de 447 $, Iranul vinde gaz Turciei cu 505 $ per metru cub, ceea ce mărește factura de gaz natural a Turciei cu 800 de milioane de dolari anual. În schimb, gazul rusesc îl achiziționează cu 400 $ per metru cub. În România preţul mediu al unui metru cub de gaze rusesc este de 493 $.
În regiune utilizarea gazului natural se află însă pe un trend crescător, specialiștii estimând că poate crește și cu 50% până în 2035. Previziunile arată că în Europa, peste 10 de ani, vor fi dezvoltate rezerve suplimentare de gaz natural de aproape 150 de miliarde de metri cubi pe an. În același timp, este de așteptat să crească și consumul de petrol, al cărui trend ascendent s-a menținut în ultmii 2-3 ani. Numai în Turcia se estimează că în anul 2020 se va ajunge la un consum de peste 220 de milioane de tone de petrol. Astfel se vor putea extinde și investițiile în proiectele energetice. De exemplu, compania de stat a Azerbaijanului, SOCAR, planifică să investească 17 miliarde de dolari în Turcia, în perioada 2012-2017, pentru dezvoltarea a două proiecte: construcția conductei de gaze Trans-Anatolia și extinderea holdingului de petrochimicale Petkim.
În acest context, tehnologiile recente care permit extinderea aprovizionării cu gaze naturale și petrol vor contribui la creșterea importanţei acestor combustibili. Companiile își dezvoltă totodată capacitatea de producţie a echipamentelor de gaze naturale și petrol pentru a satisface cerinţele de infrastructură. De fapt, cererile tot mai mari de petrol și gaze au schimbat structura pieței mondiale, astfel încât se fac cercetări ample pentru a reduce cât mai mult posibil costurile de producţie şi de transport. Echipamentele dezvoltate de către producători se conformează acestor tendinţe.
„Există potențial semnificativ pentru dezvoltarea industriei în regiune, atrăgând participarea egală atât din partea companiilor naționale de petrol și gaze deținute de stat, cât și din partea furnizorilor internaționali. Aceste companii au investit în industria gazelor naturale prin consorții și «joint ventures».”, explică directorul general al companiei Syscom18, prezentă la eveniment, lider național în automatizări industriale și sisteme de măsură.
Companiile turcești planifică să investească un miliard de dolari pentru derularea proiectelor externe, prin tranzacții medii cuprinse între 50 și 200 milioane de dolari, majoritatea investițiilor realizându-se în țările învecinate, în special în Balcani. Anul trecut au fost înregistrate mai mult de 12.000 de „joint ventures” în Romania, cu un capital investit a cărui valoare s-a ridicat la peste 500 de milioane de dolari. În privința sectorului energetic, cele două state sunt implicate în proiecte precum construcţia gazoductului Nabucco şi cablul submarin de transport al energiei electrice. „Pentru companiile românești este important să găsească parteneri străini în regiune pentru a identifica noi piețe energetice pe care s-ar putea extinde, cum ar fi zona Caucazului sau a Orientului Mijlociu.”, este de părere Ion Andronache.
ICCI 2012 este o manifestare de amploare la care participă peste 300 de companii importante din regiune, dar și din SUA, Japonia, Germania, Rusia, Marea Britanie, Spania etc., desfășurată pe o suprafață de 12.000 mp, la care se așteaptă 15.000 de vizitatori din lumea întreagă și generând un volum de business de 1,5 miliarde de dolari. Printre speakeri se numără Ministrul Energiei și cel al Economiei din Turcia, precum și alte autorități, reprezentanți ai sectorului privat și public, atât din regiune, cât și de la nivel internațional.