La prima ediție a ”festivalului creației și artelor” sunt așteptați toți iubitorii de produse și servicii autentice, tradiționale, artizanale
Între 17 și 19 mai, între orele 10:00 și 20:00, va avea loc, în Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, prima ediție a IARMAROC la Sat – Festivalul Creației și Artelor, evenimentul la care vor participa meșteșugari, creatori, artiști și producători locali a căror metodă de producție și creație este complet sustenabilă.
Vizitatorii vor putea admira cum creatori locali creează produse de uz zilnic, dar și obiecte de artă. Totodată, vor putea cumpăra produse artizanale, create la noi în țară. Festivalul este un proiect cultural organizat în urma fuziunii dintre IARMAROC.com și Asociația pentru Inovare Artistică, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.
”IARMAROC.com reprezintă imaginea unei lumi unde creativitatea umană este mai importantă decât producția în serie, iar creatorii pot avea un stil de viață sustenabil pe baza creațiilor lor. Vrem să creăm un spațiu unde oamenii intră în contact direct cu creatorii și astfel contribuie la transmiterea tradițiilor și a obiceiurilor. Ne distanțăm de tot ce înseamnă producție în serie și ne concentrăm pe produse autentice, făcute de oameni, unice în imperfecțiunea lor. Susținem transmiterea tradițiilor și vrem să vă aducem mai aproape de oamenii care încă le dau mai departe din generație în generație”, declară Emilian Vasi, Fondator IARMAROC.com și Coordonator IARMAROC La Sat.
Din program: concerte live și dj vinil, expoziții de sculptură, pictură și fotografie, proiecții de film, teatru pentru adulți și copii, ateliere de creație și artă, activități dedicate copiilor și cățeilor, echitație, și multe altele.
Festivalul se va desfășura într-un cadru natural menit să reconstruiască atmosfera satului românesc clasic, dar care a fost adaptat la necesitățile noastre prezente. IARMAROC la Sat militează împotriva consumului de masă, a producției nesustenabile și a consumului de hrană nesănătoasă și îi aduce în fața vizitatorilor pe oamenii care creează obiecte de uz zilnic, bunătăți gourmet sau opere de artă și care duc tradițiile mai departe din generație în generație.
Organizatorii festivalului spun că au pregătit vizitatorilor activități diverse și pentru toate vârstele, cu peste cincizeci de standuri de producători din toată țara, până la concerte complet acustice și ateliere de artă, creație și de sustenabilitate.
”Îi invităm la festival pe toți cei care apreciază creația autentică, sustenabilă. Invităm familiile cu copii, tinerii profesioniști pasionați de cultură, artă, gastronomie și un stil de viață sănătos, antreprenorii care caută inspirație pentru afacerile lor creative sau vor să identifice noi oportunități de business. Avem activități pregătite și pentru pasionații de fotografie, pentru cei care adoptă abordări holistice sau pentru iubitorii de muzică. Practic, oricine vine la festival va găsi cel puțin o activitate interesantă”, adaugă Emilian Vasi, fondator IARMAROC.com și coordonator IARMAROC La Sat.
- Târgul Creatorilor – 50+ standuri cu produse tradiționale, contemporane, cosmetice și gourmet, de la creatori locali din toată țara;
- Relaxare și lectură – un book-truck de unde se pot împrumuta cărți și reviste, zeci de hamace instalate între copacii înfloriți din livadă;
- Artă și cultură – instalații de artă, expoziții de pictură, sculptură și fotografie, proiecții de film, piață de viniluri;
- Teatru în aer liber – cu piese pentru copii și piese pentru adulți;
- Muzică acustică: 10+ concerte live de tip acustic ascultate în aer liber, de pe pătură, cu Mihail, Dora Gaitanovici, Valeria Stoica și mulți alții
- Muzică @vinil: 9+ DJs care vor mixa live, exclusiv de pe vinil, melodii rare din toată lumea și din toate deceniile;
- Experiențe educative și dezvoltare personală – ateliere interactive de creație, artă & sustenabilitate, demonstrații de creație de meșteșug tradițional, discursuri publice pe teme cultural – antreprenoriale;
- Zone pentru copii – loc de joacă interactiv, ateliere educaționale de inginerie, biologie, artă, interacțiuni cu animalele, introducere în echitație;
- Bucătărie autentică – mâncare gătită la foc domol, băuturi produse în România, delicii sănătoase și vegane.
Prețul unui bilet de intrare este de 30 lei pentru o singură zi și 45 lei pentru toate cele 3 zile ale festivalului. Biletele se pot achiziționa de AICI sau de la intrare.
Despre IARMAROC.com
IARMAROC.com a luat naștere din dorința de a crea un spațiu unde creativitatea umană este mai importantă decât producția în masă și tradițiile sunt duse mai departe de la o generație la alta.
În prezent, este un sprijin de încredere pentru 300+ de creatori activi în platformă, 1.000+ de creatori pe waitlist, 10.000+ de produse autentice create la noi în țară și 170.000+ de susținători ai proiectului în anul 2023 – cu o creștere de 240% față de anul precedent.
Despre Asociația pentru Inovare Artistică – A.I.A.
Entitatea socială a IARMAROC.com este A.I.A. – care încă din 2020 caută oportunități să unească comunitățile locale din Cluj și să creeze un cadru de manifestare cât mai complet și complex pentru artiștii locali aflați la început de drum. Practic, acesta a fost scopul pentru care IARMAROC și A.I.A. au fuzionat anul acesta.
Această fuziune este celebrată acum, cu prima ediție a “IARMAROC la Sat”, un demers clădit în continuarea celor 10 ediții de “AIA la Sat” – primul eveniment care a deschis, practic, Parcul Etnografic Național “Romulus Vuia” pentru publicul festivalier.
Susținut de: BCR
Finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)
Sprijinit de: Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Primăria și Consiliul Local
Cluj-Napoca, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca
Parteneriat cu: Green Room Studio, MeloMelanj, BeeSwings, Bilete.ro
Glăsuit de: Rock FM, Magic FM
Promovat de: Cluj.com, Cluj 4 Ever, Clujul Cultural, Evenimentar, Empower Artists, Gen Știri, I like Cluj, Magic FM, Radio Cluj, România Pozitivă, ȘtiriMed, Via Cluj TV, Zile și Nopți