Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

IAB Romania comunica rezultatele Mediascope Europe

30% dintre romani sunt online in timp ce se uita si la TV si 56% dintre acestia declara ca actiunile intreprinse pe Internet au legatura cu programul vizionat la TV. De asemenea, romanii urmaresc concomitent pe tv si online in special stiri, divertisment si documentare. Rezultatele reies din studiul Mediascope Europe pentru Romania, prezentat astazi de catre IAB Romania.

In prezentarea sustinuta de Alain Heureux, CEO & Presedinte al IAB Europe au fost facute comparatii intre valorile romanesti si mediile la nivel european pentru modelele de consum media intre online, radio, TV, ziare si reviste, de asemenea si pentru consumul de internet pe computer, mobil, tablete si console de jocuri.

Rezultatele studiului Mediascope reflecta de la editie la editie dinamica si tendintele consumului de media atat la nivel local cat si european. Pentru prima oara in acest an, Romania face parte din cele 27 de tari participante la studiu.

Principalele informatii care reies din acest studiu:
· 39% dintre romani, petrec in medie 18,6 ore online pe saptamana, depasind media de 16,1 ore din regiune (CEE).
· TV-ul isi aloca 21,6 de ore in medie pe saptamana in ceea ce priveste consumul de media al romanilor
· 21% dintre utilizatorii romani de Internet folosesc mai mult de un dispozitiv pentru a accesa Internetul
· 9% dintre romani intra online prin intermediul telefoanelor mobile
· Internetul influenteaza romanii in ceea ce priveste intentia de cumparare si preferinta pentru o anumita marca mai mult decat pe ceilalti europeni sau vecinii din regiunea CEE; 44% dintre utilizatorii romani de internet declara ca Internetul ii ajuta sa aleaga produse sau servicii mai bune ( fata de media europeana de 51% sau CEE 53%)
· Telefonul mobil este folosit preponderent pentru email si socializare online.
· Zilnic, 48% dintre utilizatorii romani viziteaza site-uri de stiri
· In topul activitatilor derulate de utilizatorii romani de internet. Se afla e-mailul si Instant Messagingul
· Utilizatorii romani de Internet sunt mai activi decat restul europenilor in ceea ce priveste social media. Cu toate acestea, activitatile pasive au o pondere mai mare in obiceiurile de utilizare ale retelelor sociale (57% citesc update/uri sau mesaje in tip ce doar 15% isi updateaza profilul sau comenteaza zilnic)
· Internetul a devenit esential in relationarea unui brand cu consumatorii – peste jumatate dintre utilizatorii romani de internet sunt de acord ca modul in care un brand comunica online este important pentru ei.
· Produsele electronice si serviciile de telecom urmate de serviciile turistice ocupa primul loc la influenta a internetului in decizia de cumparare
· 95% dintre utilizatorii romani de internet cauta informatii online inainte de a efectua o cumparare si 87% fac cumparaturi online. Cu toate acestea doar 11% din totalul cumparaturilor este efectuat prin Internet

Internetul se apropie de TV la nivel de ore petrecute saptamanal

In termeni de grad de utilizare la nivel national, Internetul se afla pe locul 3 dupa TV si Radio. Cu toate acestea, intensitatea folosirii Internetului este mai mare, romanii petrecand in media 18,6 ore online ( peste media europeana de 14,1 si peste cea din regiune de 16,1) Desi suntem inca printre cei mai avizi consumatori de TV cu o medie de 21,6 ore saptamanal, insa se pare ca Internetul castiga tot mai mult teren.

Timpul petrecut online difera in functie de echipamentul folosit: 18,3 ore online pentru cei care folosesc computerul, comparativ cu 12,4 ore pentru cei care folosesc telefonul mobil. In mod evident tinerii intre 16 – 24 de ani sunt campioni la timpul petrecut online pe ambele dispozitive. De altfel, 75% din heavy userii de internet provin din acest interval de varsta.

Media multi-tasking

Studiul Mediascope releva faptul ca 30% dintre romani sunt online in timp ce urmaresc si emisiunile TV ( in timpul prime-time), 56% dintre ei afirmand ca este foarte probabil ca activitatea online sa aiba legatura cu emisiunile urmarite. 2,4 ore/saptamana este timpul in care atentia utilizatorilor este impartita intre cele 2 ecrane.

In ceea ce priveste continutul cel mai probabil a fi consumat simultan la TV si online, pe primul loc se situeaza programele de divertisment, stirile si emisiunile documentare.

Relatia cu brandurile se consolideaza in mediul digital

Internetul a devenit un mijloc esential de a comunica si relationa cu consumatorii si 51% dintre utilizatorii de internet considera ca modul in care un brand comunica online cu consumatorii este foarte important in influentarea opiniei despre acel brand.

Printre beneficiile mediului digital percepute de utilizatorii romani de internet se numara mentinerea legaturii cu prietenii sau familia, administrarea finantelor, administrarea stilului de viata sau faciliarea accesului la calatorii si turism.

Efectuat folosind o combinatie de metode de intervievare online, telefonica si fata in fata, insumand peste 50.000 intervievati din 28 de piete, Mediascope Europe este considerat ca fiind cea mai importanta sursa de date la nivel european despre consumul de media si obiceiurile de cumparare online. In Romania, metodologia a inclus cercetare prin Omnibus si Online, fiecare dintre cele 2 tipuri de cercetare fiind derulate pe un esantion de 1000 de persoane la nivel national.

“A trecut vremea in care folosirea internetului putea sa fie considerata o activitate specifica sau izolata. Varietatea mare a device-urilor pe care le folosesc oamenii pentru a avea acces la continutului disponibil online si gradul in care fac acest lucru, in timp ce folosesc si alte media, demonstreaza nivelul adanc de implicare pe care il au astazi consumatorii fata de internet. De exemplu, multi europeni stau online si urmaresc tv-ul in acelasi timp si o treime dintre acestia consuma un continut complementar. Acele companii care inteleg si se adapteaza la aceste schimbari ale comportamentului de consum vor fi cele care vor avea succes in viitor”, a declarat Alison Fennah, Vice President of Research and Marketing for IAB Europe.
.
Declaratii: Alain Heureux, Cristi Petriceanu

“Studiul Mediascope Europe pune la dispozitia pietii de publicitate din Romania o analiza detaliata a consumului media. Rezultatele studiului furnizeaza advertiserilor posibilitatea de a intelege mai bine modul in care consumatorii de la noi, respectiv tinte ale comunicarii comeriale, folosesc media in viata de zi cu zi. In plus, comparatiile cu datele din piata europeana la nivel general, contribuie la o mai buna adaptare a campaniilor internationale la specificul pietii noastre media, astfel incat se se poata obtine o mai mare eficienta a comunicarii.”

Includerea Romaniei in studiul Mediascope a fost posibila cu sprijinul sponsorilor: ThinkDigital, Vodafone Romania, MediaInvestment, Starcom Mediavest, Initiative Media, Google Romania, Httpool, P&G.

De asemenea, realizarea studiului a fost posibila si cu ajutorul sponsorilor europeni Microsoft Europe, Orange Advertising Network, Yahoo! Europe, BBC Advertising, Adconion Media Group, United Internet Media, AOL Advertising Europe, Viacom International Media Networks.

O parte din rezultatele studiului sunt disponibile in mod gratuit, rapoartele detaliate ce contin tabele, grafice si informatii structurate pe categorii de varsta si mediu sunt disponibile contra-cost, cu un discount pentu membri. Pentru mai multe detalii legate de pret si modul de a intra in posesia datelor va rugam sa ne contactati sau sa intrati pe site-ul nostru ( sectiunea Noutati in activitatea IAB Romania).

Cercetarea a fost derulata centralizat de catre SPA Future Thinking – compania care a realizat acest studiu inca din 2005. La nivel local SPA Future Thinking a avut parteneri pentru realizarea cercetarilor de teren. In Romania cercetarea omnibus a fost realizata de IMAS International si partea online a studiului de QuestBack in colaborare cu Annik.

Bucuresti, 10.07.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.