Creativitate cu scop. Aceasta ar putea fi, pe scurt, definiția activităților dezvoltate de IAA România, fie că vorbim de creșterea unei noi generații de profesioniști, prin programele sale educaționale, fie că premiem eficiența în comunicare prin premiile Effie, fie că aducem vorbitori din toate colțurile lumii, pentru ca inspirația să aibă casă și la București. Prin toate proiectele pe care le facem sau la care punem umărul ca parteneri, construim România ca Hub Creativ Global.
În acest sens, implicarea întregii industrii de marketing și comunicare de pe plan autohton ne-a entuziasmat și ne-a dat energia să vrem mai mult, să oferim mai mult. Fără voi, cei peste 55 de parteneri, sponsori, media, prieteni, Conferința Globala IAA „Creativitatea poate schimba lumea” nu ar fi fost la același nivel. Evenimentul a numărat peste 900 de delegați, din peste 20 de țări și a oferit inspirație de la 25 de vorbitori internaționali, alături de deosebita prezență a lui Steve Wozniak, co-fondatorul Apple.
Astfel, ne bucurăm să anunțăm organizarea celei de-a doua ediții a Conferinței Globale IAA la București, pentru a oferi creativilor de toate tipurile, strategilor, profesionistilor din marketing si publicitate și tuturor inovatorilor, doza de inspirație de cel mai înalt nivel. Până acum, „România nu prea susținea evenimente mari legate de creativitate” iar Conferința Globală IAA „aduce Cannes-ul pentru două zile la București”, sumariza Bogdan Nițu, Managing Partner Webstyler pentru Radio Guerrilla. Conferința se adresează tuturor care lucrează in industriile creative, și nu numai, e foarte valoroasă și pentru antreprenorii care vor să facă o diferență prin inovație și creativitate, a continuat Bogdan.
Impactul și rezultatele Conferinței Globale IAA din 2017 au convins boardul Global al International Advertising Association să mandateze echipa de la București să organizeze o nouă ediție a IAA Global Conference Creativity 4 Better, în prima parte a lui octombrie 2018, și putem spune că va fi harder, better, stronger, bigger!
„Conferința Globală IAA 2017 a pus o piatră de temelie la fundamentul societății în care trăim, în care creativitatea este o resursă necesară în fiecare business, pentru a-l face să crească și să se diferențieze. Pentru prima dată în România a avut loc o Conferință realmente globală, prin speakerii atrași, prin delegații internaționali din toate colțurile lumii, prin partenerii media de pretutindeni. A fost pentru prima dată când s-a discutat pe față despre creativitate, despre forța ei. Nu am “ambalat” creativitatea în nici o altă haină, ci am ascultat păreri și am văzut rezultatele altor oameni care aplică deja creativitatea și ies în față prin creativitate.
Datorită unicității Conferinței Globale IAA 2017, datorită emulației pe care a creat-o și a feedbackurilor de la speakeri, participanți, parteneri media, mergem mai departe cu ediția 2018, cu susținerea IAA Global, ca să ne putem inspira și să putem crea valoare. Cu această ocazie, punem Bucureștiul pe harta creativă a lumii, ca și gazdă a acestei Conferințe Globale”, a declarat Diana Flutur, IAA Global Conference Director.
Până la vești viitoare, vă propunem să vă reamintiți câteva din momentele cheie ale primei ediții a IAA Global Conference, Bucharest 2017 desfășurată pe 24-25 octombrie la Opera Română.
Robbie Douek, The Walt Disney Company:
„A fost o onoare și un privilegiu să iau parte”
Loredana Pădurean, MIT Sloan:
„Fără îndoială, a fost unul dintre cele mai bune evenimente la care am participat. Felicitări pentru planificare, pentru alegerea vorbitorilor, pentru flow-ul excelent și pentru o experiență inspirantă, creativă și chiar transformativă. M-ați făcut mândră să fiu acasă!
Marco Cremona, Google London:
„A fost o adevărată plăcere și eu sunt cel care mulțumește pentru această oportunite de a-mi împărtăși gândurile, de a reîntâlni prieteni vechi dar și profesioniști noi și să învăț multe!
Errol Baran, BBC: A fost plăcerea noastră să fim parte a acestui eveniment, pe care-l consider senzațional. Abia așteptăm următoarea ediție, în care sperăm să fim implicați în egală măsură”.
Steve Wozniak, co-fondatorul Apple a inspirat audiența prin mindsetul său bazat pe curiozitate și învățare și bucuria de a trăi. Întrebat dacă vede o schimbare socială majoră în următorii ani, determinată de emergența inteligenței artificiale, machine learning-ului și tehnologiilor care iau avânt acum, Wozniak a răspuns:
„Viața e despre fericire, și fericirea este zâmbete minus încruntături, iar dacă ne îngrijorăm tot timpul și ne gândim «ce se va întâmpla, ce se va întâmpla», asta nu-ți va aduce decât mai multe încruntături. Iar mie nu îmi place să fac asta, să iau în seamă îngrijorările și tacticile de alarmare. Oamenii s-au îngrijorat și acum 200 de ani, când mașinile au început să fabrice haine mai ieftine în Manchester, și credeau că își vor pierde slujbele. A fost vorba doar de o tranziție, un shift al joburilor”.
Wozniak nu crede că inteligența artificială este o inteligență, ci e încă foarte artificială. Are și cryptomonede, însă nu o face pentru investiție, ci ca să se joace și să învețe să le folosească. „Mi-aș dori ca într-o zi să călătoresc și să trăiesc doar bazându-mă pe bitcoin, pe nicio altă monedă”.
Conferința Globală IAA va avea loc în Octombrie 2018 – rămâneți cu ochii pe noi pentru detalii și primii vorbitori confirmați!