Hünnebeck România, unul dintre principalii furnizori locali de sisteme de cofraje, eșafodaj și schele, susține că, alegerea corectă a unui sistem de cofrare adaptat fiecărui proiect în parte contribuie semnificativ la optimizarea costului general al lucrării, prin reducerea valorii seturilor de cofrare și a timpului necesar punerii în operă a acestora.
“Cea mai întâlnită situație pe care o observăm în rândul companiilor de construcții locale este alegerea sistemului de cofrare exclusiv pe criteriul prețului, fără a lua în considerare și alte aspecte legate de întregul proces tehnologic. Astfel, cu toate că există sisteme ce oferă beneficii majore în șantier și pot reduce semnificativ costul manoperei acestea sunt eliminate de către beneficiari pentru că au un preț ușor mai ridicat”, a declarat Mircea Georgescu – Director General al Hünnebeck România.
Potrivit afirmațiilor sale, lipsa unei viziuni de ansamblu asupra tuturor activităților legate de realizarea unei structuri din beton poate determina livrări de cofraje peste necesarul unei anumite faze ale proiectului, care generează costuri nejustificate. De asemenea, slaba dimensionare a personalului din șantier versus cantitatea de cofraj este, de asemenea, o problemă des întâlnită.
“Atunci când aleg un sistem de cofrare, constructorii ar trebui să ia în calcul numărul de muncitori din șantier disponibili pentru operațiunile de cofrare, armare și turnare beton. De asemenea, accesul în șantier este foarte important, alături de modul de manipulare al cofrajelor – manual sau mecanizat”, a spus Andrei Vereș – Director Tehnic al Hünnebeck România.
Când vine vorba de principalii pași recomandați în alegerea sistemului de cofrare, prioritar este stabilirea tipului (ușor / greu sau pentru verticale / orizontale), cât și dimensionarea cantității de cofraj, în funcție de numărul etapelor de turnare ce trebuie stabilite de constructor, dar și raportat la echipele de muncitori disponibile în șantier.
“Atunci când nu acordă suficientă atenție tuturor aspectelor legate de alegerea cofrajului, constructorii riscă să observe o creștere a costurilor cu manopera. De asemenea, plata unei chirii pentru un cofraj neutilizat în șantier impactează negativ bugetul întregului proiect. De exemplu, în cazul unui proiect cu o durată planificată de execuție a structurii din beton, de 4 luni, o gestiune corectă a resurselor necesare precum și o cantitate optimizată de cofraje, rezultată prin intermediul unui panotaj corect, poate conduce la o reducere a timpului de execuție de până la 7 zile, echivalentă cu o reducere a costurilor de chirie pentru cofraje de până la 6%”, susține Andrei Vereș.
Tocmai pentru a veni în întâmpinarea clienților ce își doresc să facă alegerea potrivită proiectului, Hünnebeck România include serviciul de consultanță tehnică în toate ofertele transmise partenerilor. Acesta presupune elaborarea profesională a planurilor decofrare și eșafodaj pentru toate tipurile de aplicații tehnice, de la infrastructură, la comercial sau rezidențial. Astfel, proiectele de cofrare sunt analizate pe toate nivelurile de complexitate, fiind determinat exact necesarul de materiale. În plus, compania pune la dispoziție, în cadrul serviciului de consultanță tehnică, și planificarea etapelor și a ciclurilor de construcție, realizarea graficelor de execuție estimative și detaliate, determinarea cantităților și perioadelor de închiriere, furnizarea de specificații pentru licitații, realizarea de calcule de rezistență și furnizarea de tehnică de rezistență verificabilă.
Scopul principal al acestui serviciu este obținerea reducerii costurilor din șantier pentru cofrajul închiriat. Astfel, echipamentul livrat este utilizat la maximum, iar prețul plătit pentru chiria materialului este optimizat, iar rentabilitatea sistemului crește. În concluzie, utilizarea sistemelor livrate în procent cât mai apropiat de 100% duce la reducerea costului pe metrul pătrat. În plus, un alt avantaj major al serviciului oferit de Hünnebeck România este faptul că oferă clientului și o tehnologie de execuție care permite o planificare riguroasăa activităților în șantier.
“Îmbucurător este faptul că, în contextul actual al pieței, marcat pe de o parte de creșterea costurilor cu forța de muncă, precum și de majorarea prețurilor la principalele materii prime utilizate, tot mai mulți dintre partenerii Hünnebeck apelează la întreaga noastră paletă de servicii, apreciind pozitiv valoarea adaugată generată de un panotaj optimizat de către echipa noastră de ingineri, precum și de suportul tehnic pe șantier”, a declarat Mircea Georgescu – Director General al Hünnebeck România.