Starcom MediaVest Group continuă seria HumanGraphExperience cu un nou studiu, Modern Tech Mums, cu privire la efectele pe care tehnologia modernă le are asupra vieții de familie și în special asupra relației dintre mamă și copil.
Iată câteva extrase din infografic:
· Mamele au de făcut din ce în ce mai multe lucruri într-un timp din ce în ce mai scurt, 60% dintre mame muncind cel puțin 8h pe zi. Cu toate acestea 90% consideră familia prioritate principală, iar multitasking-ul devine metoda cea mai bună de organizare a timpului.
· Condensarea timpului personal afectează și calitatea momentelor petrecute în familie, doar 36% din mame având timp să se uite împreună cu copiii lor la desene animate sau filme pentru copii
· Zilnic 97% din mame folosesc telefonul mobil și 67% folosesc internetul, astfel că tehnlogia devine un aliat al mamelor pentru a crea noi ritualuri de familie, a continua și inspira tradițiile existente, a împartăși cu ceilalți și a re-trăi emoțiile petrecute alături de cei dragi.
„Apropierea zilei de 8 Martie ne-a inspirat pentru studierea unui segment de consumator de interes pentru foarte multe categorii de produse: mamele. Astfel, ne-am concentrat pe investigarea modului în care mamele își manifestă în continuare rolul principal de a menține echilibrul căminului, dar adaptându-se la constrângerile și oportunitățile societății moderne. Tehnologia s-a dovedit a fi principalul aliat în valorificarea momentelor de familie, având însă și unele limitări. Brandurile pot interveni în timpul limitat dedicat familiei într-un mod neintrusiv prin intermediul tehnologiei, relaționând cu mamele la nivel emoțional prin amplificarea intensității momentelor de familie și nu prin găsirea unor modalități de a le eficientiza viața, astfel încât să poată să facă și alte lucruri pe lângă multitudinea celor existente.” declară Alexandra Iavorschi, Managing Director Starcom.
Starcom MediaVest Group a lansat în februarie seria HumanGraphExperience cu intenția de a oferi informații constante și relevante despre dinamica relației dintre consumatori și branduri și impactul pe care evoluția acesteia o are asupra comportamentului brandurilor pe piață. Compania Starcom a valorizat întotdeauna insightul puternic de consumator, de aceea monitorizează în mod constant comportamentul emergent al diferitelor grupuri de consumatori pentru a putea planifica comunicarea brandului în cel mai important spațiu – mintea consumatorului.
Seria de infografice este o inițiativă pe termen lung și reprezintă o parte din rezultatele de analiza ale departamentului de Consumer Understanding din cadrul agenției.
*HumanGraphExperience sunt realizare în colaborare cu Quickdata.
{mosloadposition user9}