Httpool, partenerul exclusiv LinkedIn în peste 18 țări din Europa, a câștigat distinsul premiu Partner Champion 2021 în cadrul ediției de anul acesta a evenimentului LinkedIn Partner Connect.
Premiul Partner Champion se acordă acelui partener care a demonstrat o implicare deosebită în promovarea beneficiilor pe care utilizarea soluțiilor de advertising ale platformei LinkedIn le aduce clienților săi.
“În anul care a trecut, am demonstrat că pasiunea, dedicarea și abordarea antreprenorială sunt ingredientele cheie pentru a obține rezultate de succes. Ca și organizație, am trecut prin schimbări majore pentru a ne asigura că putem continua să le acordăm clienților sprijinul nostru într-o perioadă caracterizată de schimbări și incertitudini . Suntem foarte mândri că am fost recunoscuți drept Partner Champion de către LinkedIn” a spus Cătălina Bălășoiu, Deputy Managing Director Httpool România. “Suntem onorați că organizații precum Bitdefender sau UiPath au încredere în noi pentru a le oferi suportul strategic necesar dezvoltării și implementării unor campanii de succes pe LinkedIn și vom continua să contribuim la creșterea acestora, cu ajutorul expertizei de care beneficiem și a gamei complexe de servicii pe care le oferim.”
Evenimentul LinkedIn Marketing Partner Awards pentru EMEA & LATAM aduce laolaltă echipele focusate pe vânzări, tehnologie sau partenerii creatori de conținut pentru a celebra rezultatele din anul anterior.