Pentru o perioadă determinată de timp, pe teritoriul Europei, clienții VIVE care achiziționează HTC Vive Pro Full Kit vor primi la achiziție și un cod care va debloca jocul Half-Life: Alyx
În perioada 11-25 mai a acestui an, Vive Pro Full Kit va fi asociat cu un cod promoțional care va debloca mult apreciatul joc VR, Half-Life: Alyx*.
În plus, la valoarea însemnată a acestui pachet se adaugă și 2 luni gratuite de utilizare a serviciului Viveport INFINITY, pe care clienții le vor primi la achiziție și care oferă utilizatorilor acces nelimitat la conținutul din platforma Viveport.
Fanii realității virtuale optează adesea pentru Vive Pro, acesta oferind o experiență VR premium adecvată gaming-ului. Caracterizat printr-un tracking precis, la scară într-o încăpere, rezoluție înaltă și cromatică fidelă a ecranului, design optimizat din punct de vedere ergonomic și posibilitatea de a fi folosit wireless, Vive Pro Full Kit este o opțiune potrivită pentru cei în căutarea unui headset de nivel profesional. Vive Pro Full Kit include headset-ul Vive Pro, link box, cablu DisplayPort™, cablu USB 3.0, încărcătoare, două controllere și două stații de bază 2.0.
„Vive Pro și-a propus întotdeauna să furnizeze display și imagini de cea mai bună calitate. Noi, la Vive, oferim în mod constant, prin produsele noastre, cele mai captivante experiențe VR, deoarece ascultăm părerile clienților noștri și îmbunătățim și inovăm permanent. Asocierea jocului Half-Life: Alyx cu Vive Pro Full Kit reprezintă întâlnirea a două experiențe VR de excepție într-un singur pachet”, a afirmat Graham Wheeler, HTC Vive General Manager, Europe.
Vive Pro Full Kit este disponibil pentru achiziție online de la HTC pe vive.com, precum și de la retailerii autorizați în România: Emag, PC Garage, Altex și F64. Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați: https://www.vive.com/eu/product/vive-pro-full-kit/.
* Codul promoțional nu este disponibil în toate regiunile. Cod digital inclus în cutie. Ofertă valabilă pe perioadă determinată.