HR Management Club (www.hr-club.ro) asociatia practicienilor de resurse umane din Romania, a dat startul inscrierilor pentru cel mai mare eveniment de resurse umane din acest an, marca HR Club. Conferinta Nationala HR LEADING SUCCESS va avea loc pe data de 17 noiembrie 2011.
HR Club ii aduce pentru prima data in Romania pe Henk den Dekker, Partener in cadrul Companiei Trompenaars Hampden-Turner si pe Pieter Haen, Presedintele Asociatiei Europene pentru Managementul Oamenilor (EAPM). Alaturi de ei vom aborda si povesti de succes din Romania prin invitati speciali – manageri de varf ai unor companii romanesti de referinta si specialisti in macro-economie.
Anul acesta conferinta se va concentra pe modul in care resursele umane pot conduce organizatiile catre succes, vor fi analizate exemple de transformare organizationala si va fi impartasita viziunea macroeconomica nationala si europeana asupra evolutiei afacerilor si a rolului resurselor umane in dezvoltarea acestora.
“Specialistii in resurse umane au trecut printr-o perioada economica de reinventare a afacerilor, de readaptare a companiilor la noile necesitati dictate de contextul economic. Rolul resurselor umane a fost mai strategic decat oricand. Prin acest eveniment ne propunem sa discutam deschis despre bunele practici adoptate de companiile supravietuitoare, despre invatamintele pe care le-am tras si despre urmatorii pasi in managementul oamenilor”, declara Csaba Gergely, Presedintele HR Club.
Conferinta se va incheia cu workshop-uri paralele care vor aborda teme precum practici de resurse umane pentru noile generatii, managementul talentelor, gestionarea managementului de mijloc in noul context economic. Atelierele de lucru vor fi moderate de manageri generali, de profesori din cadrul scolii de afaceri EADA-Barcelona si de expati romani.
Mai multe detalii despre conferinta, pe site-ul www.hr-club.ro/conferinta 2011.
Partenerii acestei conferinte sunt: ASEBUSS & EXEC EDU, Regina Maria, Enovate si Trend Consult (parteneri anuali HR Club), AIMS (partener Gold), EAPM, CIPD, EADA (parteneri de continut); HR Manager, The Diplomat, AIDA (parteneri media anuali HR Club), Romania Libera, Wall-Street.ro, Business Live (parteneri media).
{mosloadposition user9}