HP își invită partenerii să se alăture programului de sustenabilitate, disponibil acum și în România
HP Inc. lansează HP Amplify™ Impact în România și alte țări din Europa: Polonia, Elveția, Cehia, Slovacia, Grecia și Norvegia. HP Amplify Impact este un program unic, care oferă evaluare, resurse și instruire celor peste 10.000 de parteneri din întreaga lume, precum și oportunitatea de a se alătura inițiativelor HP în următoarele domenii: Climă, Drepturile Omului, Echitate Digitală.
”HP Amplify Impact are deja rezultate la nivel global și acum mă bucur să anunț că programul este disponibil și în România. Îi încurajăm pe partenerii noștri să ni se alăture în misiunea de a construi o lume sustenabilă, acționând responsabil pentru viitorul oamenilor și al planetei. Programul presupune mai mult decât punerea în comun a unor resurse sau împărtășirea bunelor practici. Scopul nostru este să-i susținem pe partenerii noștri în promovarea unei economii circulare și cu emisii reduse de carbon, în dezvoltarea unui lanț de aprovizionare variat, incluziv, echitabil și în efortul de a crește reziliența comunităților locale”, a precizat Mugur Pantaia, Managing Director la HP Romania.
Lansat acum un an pentru a susține obiectivul HP de a deveni cea mai sustenabilă și echitabilă companie de tehnologie până în 2030, programul HP Amplify Impact a instruit, pregătit și susținut peste 1,400 de parteneri, la nivel global, să producă schimbare prin maximizarea oportunităților, folosind sustenabilitatea ca pe un diferențiator esențial în fața competitorilor. Parte din obiectivele legate de acțiunile climatice, HP și-a propus un obiectiv ambițios: să atragă cel putin 50% dintre partenerii HP Amplify în program, până în 2025. Până în prezent, 20% dintre parteneri au semnat angajamentul HP Amplify Impact, cu 10% mai mult decât obiectivul inițial stabilit pentru primul an al programului. Angajamentul HP pentru un impact durabil a ajutat compania să câștige mai mult de 3,5 miliarde de dolari din noi vânzări în anul fiscal 2021, reprezentând o creștere anuală de peste 3 ori mai mare.
Crearea unui ecosistem al responsabilităţii
Programul HP Amplify Impact îi susţine pe parteneri să-și stabilească obiective ambiţioase pe termen lung pentru a avea un impact pozitiv. Partenerii care se alătură programului vor primi certificare şi vor fi incluși într-un program anual de recompense. Misiunea programului este ca industria IT să îşi asume responsabilitatea și să susțină trei piloni importanţi:
- Planeta: crearea celui mai sustenabil portofoliu de tehnologii, servicii şi soluţii, susținând în același timp o economie circulară regeneratoare, neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei.
- Oamenii: respectarea drepturilor omului, oferirea de oportunități de dezvoltare, promovarea unei culturi bazate pe diversitate, echitate şi incluziune prin iniţiative precum HP Racial Equality and Social Justice Task Force.
- Comunitatea: dezvoltarea comunităţilor prin puterea tehnologiei și eliminarea decalajului digital pentru ca mai mulți oameni să aibă acces la educație, la locuri de muncă și la sisteme de sănătate, pentru a putea prospera.
O cale deschisă pentru partenerii HP Amplify
Toţi partenerii HP Amplify pot accesa resursele importante pe care HP le pune la dispoziție în acest program, indiferent de progresul înregistrat în atingerea obiectivului de a contribui la o dezvoltare durabilă. HP va oferi tuturor partenerilor HP Amplify acces la programe de training, la instrumente de marketing, la Centrul HP de Sustenabilitate şi Conformitate (SCC), la HP Life şi HP Planet Partners. În plus, HP va lucra alături de partenerii din ţările selectate pentru trasarea a două direcții distincte:
- Membrii-catalizator («Catalyst»): sunt membrii care îşi vor asuma angajamentul HP Amplify Impact, vor participa la evaluarea de sustenabilitate şi vor raporta oportunităţile de vânzare.
- Membrii pentru schimbare («Changemaker»): membrii care încă nu au un plan de sustenabilitate implementat, dar își asumă angajamentul de a porni pe această cale. HP va colabora cu ei îndeaproape şi îi va susţine în elaborarea unui plan de sustenabilitate pe termen lung, care va însemna recunoașterea lor ca business-uri care promovează schimbarea pozitivă.
Pentru mai multe detaiii despre HP Amplify Impact, accesați pagina newsroom. Partenerii HP Amplify pot afla mai multe despre HP Amplify Impact accesând HP Partner Portal.