în anul 2007
Cantitatea a crescut cu 50% faţă de anul 2006
HP a reciclat aproximativ 115 milioane de kilograme de echipamente hardware şi cartuşe pentru imprimante în anul 2007, la nivel global, ceea ce înseamnă o creştere de aproximativ 50% a cantităţii faţă de anul anterior şi de două ori echivalentul Titanicului.
HP a refolosit aproximativ 30 milioane de kilograme de hardware, reconstituindu-le fie cu scopul de a revinde produsele, fie pentru a le dona, crescând astfel rata anuală de reutilizare cu 30%. În anul 2007, HP şi-a depăşit obiectivul propus de a recicla aproximativ 450 milioane de kilograme de echipamente tehnice şi se apropie de următorul obiectiv de a recupera aproape un 1 miliard de kilograme de produse până la sfârşitul anului 2010.
“HP şi-a propus cel mai agresiv obiectiv de reciclare din industria IT şi suntem pe cale să îl atingem,” a declarat Pat Tiernan, vicepreşedinte, Corporate, Social and Environmental Responsibility, HP. “Acest progres demonstrează că succesul nostru în oferirea de servicii convenabile şi cuprinzătoare de recuperare în toată lumea este încă un punct semnificativ pentru implicarea HP pe termen lung în conservarea mediului.”
Programul HP de reciclare în anul 2007 a inclus următoarele realizări:
·1 În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, HP a dublat cantitatea de echipamente reciclate anul trecut, ajungând la aproximativ 80 de milioane de kilograme (77,111 tone metrice).
·2 În regiunile americane, HP a reciclat o cantitate estimată la aproximativ 30 milioane de kilograme (29,484 tone metrice) de echipament.
·3 În regiunea Asia Pacific, HP a reciclat circa 6 millioane de kilograme (5,897 tone metrice) de echipamente.
HP inovează pentru conservarea mediului
Săptămâna trecută, HP a anunţat că a dezvoltat o inovaţie tehnologică ce permite utilizarea produselor reciclate din plastic în producţia noilor cartuşe de imprimante HP. Pocesul inovator de reciclare al companiei permite combinarea multiplelor surse şi tipuri de materiale plastice reciclate – de la sticlele utilizate zilnic la sofisticatele cartuşe de tuş pentru imprimantele HP returnate prin programul HP Planet Partners.
Utilizarea de materiale reciclate este cea mai recentă îmbunătăţire adusă de HP în cadrul programului Design for Environment, ce reduce impactul companiei asupra mediului prin utilizarea materialelor pentru productie şi ambalare, uşor de reciclat.
Început în 1987, programul HP de reciclare se desfăşoară în peste 50 ţări, regiuni şi teritorii. Programul vizează reducerea impactului produselor IT asupra mediului, minimalizarea cantităţilor de deşeuri care ajung în natură şi susţinerea clienţilor să administreze produsele după utilizarea lor.
Materialele plastice şi metalice recuperate de la produsele HP au fost utilizate pentru a produce noi echipamente, inclusiv piese auto, umeraşe, jucării de plastic, etc. Pe lângă reciclare, HP oferă o varietate de servicii pentru managementul produselor după utilizarea lor inclusiv pentru donaţii, recuperare şi leasing.
HP şi conservarea mediului
Timp de mai multe decenii HP a desfăşurat o activitate intensă pentru a ţine sub control impactul asupra mediului prin adoptarea unor practici de responsabilitate în dezvoltarea produselor, a operaţiunilor şi a lanţului de distribuţie. Compania se străduieşte să fie un lider global în privinţa reducerii impactului asupra mediului, limitarea deşeurilor şi responsabilitatea reciclării. Pentru mai multe informaţii despre programul de reciclare al companiei, puteţi accesa www.hp.com/environment.
{mosloadposition user10}