în cadrul grupului hotelier Carlson
Hotelul Radisson Blu din Bucureşti a fost desemnat Hotelul Anului la nivel mondial (Global Hotel of the Year) în cadrul prestigiosului grup hotelier american Carlson. Hotelul Radisson Blu din Bucureşti a fost selectat dintre cele peste 1070 de hoteluri care fac parte din reţeaua Carlson la nivel mondial.
Distincţia i-a fost înmânată ieri directorului general al hotelului, Yilmaz Yildirimlar, în cadrul conferinţei globale anuale a companiei Carlson, desfăşurată la Washington, SUA. Împreună cu hotelul Radisson Blu din Bucureşti, titlul de Hotelul Anului la nivel mondial a fost acordat şi hotelului Country Inn&Suites By Carlson din Chanhassen, Minnesota.
Titlul de Hotel al Anului la nivel mondial răsplăteşte performanţele remarcabile în ceea ce priveşte implicarea personalului, satisfacţia clienţilor, veniturile generate şi performanţele economice.
"Aceste hoteluri exemplifică strategia noastră de dezvoltare Ambition 2015, de a ne impune brandurile ca lideri pe segmentele în care operează. Radisson Blu Bucureşti şi Country Inns & Suites Chanhassen au obţinut performanţe excepţionale la nivelul portofoliului nostru global. Dedicarea acestor hoteluri pentru excelenţa în servicii şi îmbunătăţirea continuă a produselor constituie o sursă de inspiraţie pentru noi toţi ", a declarat Hubert Joly, preşedinte şi director general al Carlson.
La primirea distincţiei, Yilmaz Yildirimlar, director general al hotelului Radisson Blu din Bucureşti, a declarat : “Suntem un hotel tânăr din marea familie Carlson, în care calitatea şi excelenţa serviciilor constituie valori de bază. Tocmai de aceea, acest titlu ne onorează şi în acelaşi timp ne obligă, atât faţă de celelalte hoteluri din reţea, cât mai ales faţă de cei care ne-au ajutat să ajungem în poziţia de lideri: clienţii noştri”.
Grupul Carlson este unul dintre liderii la nivel global în industria ospitalităţii şi a turismului, deţinând peste 1070 de hoteluri în aproape 80 de ţări, incluzând branduri renumite cum ar fi Radisson, Country Inns & Suites by Carlson, Park Inn şi Park Plaza. Hotelul Radisson Blu din Bucureşti face parte din reţeaua Radisson Blu Hotels & Resorts din cadrul grupului hotelier Rezidor, deţinut de Carlson.
Dispunând în prezent de 718 camere, hotelul Radisson Blu din Bucureşti este cel mai mare hotel de cinci stele din România şi în acelaşi timp cel mai mare hotel Radisson din regiune. Deschis în septembrie 2008, hotelul s-a impus ca un reper în industria ospitalităţii din România, confirmând valorile binecunoscute ale brandului: facilităţi exclusiviste, calitate impecabilă a serviciilor, design inovator şi ambianţă elegantă, menite să răspundă celor mai exigente cerinţe.
Poziţia de lider pe care hotelul Radisson Blu din Bucureşti a câştigat-o pe piaţa ospitalităţii din România este confirmată deopotrivă de aprecierile clienţilor şi de prestigioasele distincţii obţinute. Hotelul Radisson Blu din Bucureşti a fost desemnat "Hotelul anului 2008" în Europa de Sud-Est în cadrul Galei SEE Real Estate Awards, a primit trofeul "Hotelul anului 2009 în România" din partea HRB Expert Hospitality Forum şi a fost inclus în categoria "Brands to Watch" din cadrul prestigiosului program Business Superbrands Romania.
Hotelul Radisson Blu din Bucureşti ocupă primul loc între hotelurile de cinci stele evaluate în topul popularităţii hotelurilor din Bucureşti, alcătuit de renumitul forum turistic Tripadvisor, cea mai numeroasă şi mai importantă comunitate online în domeniul turismului. Tot pe baza opiniilor clienţilor, Radisson Blu din Bucureşti a fost selectat pe lista Expedia Insiders’ Select™ pentru anul 2010, care reuneşte cele mai bune hoteluri din lume din punct de vedere al excelenţei în servicii, al standardelor de calitate şi al impresiei generale pe care hotelul a lăsat-o clienţilor.
Hotelul Radisson Blu din Bucureşti a avut onoarea să găzduiască nume celebre, printre care membri ai unor familii regale europene, cum ar fi moştenitorul tronului Spaniei, Prinţul Felipe de Asturias şi Prinţesa Letizia de Asturias, Prinţesa Maxima a Olandei şi Sarah Ferguson, Ducesa de York. Radisson Blu se poate mândri şi cu numeroase celebrităţi care i-au trecut pragul: Madonna, trupa AC/DC, Mihail Gorbaciov, Patricia Kaas, James Blunt, Garry Moore, Eros Ramazzotti, Vaya Con Dios, Leona Lewis, Pamela Anderson, Vonda Shepard, Richard Bona, Eliane Elias, Chick Corea, Stanley Clarke, Lenny White, Mike Stern, Branford Marsalis, Karim Rashid, John Secada, Snoop Doggy Dog, Morcheeba.
{mosloadposition user9}