- Cererea mare din partea clienților a dus, în anul financiar 2020/2021, la creșterea vânzărilor consolidate cu până la 15,4%, atingând valoarea de 5,5 miliarde de euro
- Creștere semnificativă a business-ului online
- Veniturile înainte de taxe (EBIT) se ridică la 44%, până la 326 milioane de euro
- Cerere sporită la începutul anului financiar 2021/2022, în sezonul de primăvară
Cererea sporită pentru produsele de construcții și bricolaj în timpul pandemiei de coronavirus a adus rezultate record Grupului Hornbach Holding AG & Co. KGaA în anul financiar 2020/2021 (1 martie 2020 – 28 februarie 2021). Performanțele dinamice în vânzări au continuat în primele trei luni ale anului financiar 2021/2022, deși în unele țări activitatea a fost afectată de restricțiile stricte privind vânzările. Per ansamblu, compania are drept obiectiv atingerea nivelului de vânzări al anului anterior în anul curent.
„Poziția de frunte deținută în sector, împreună cu spiritul antreprenorial puternic și angajamentul demonstrat de echipa noastră, a fost determinată de strategia noastră de comerț cu amănuntul interconectată. Perioadele de carantină au demonstrat clar importanța legăturilor strânse dintre comerțul cu amănuntul staționar și activitățile noastre de vânzare online. Flexibilitatea sporită, capacitatea de răspuns rapid a magazinelor noastre și logistica au reprezentat, de asemenea, factori-cheie în ceea ce privește satisfacerea dorințelor clienților noștri într-un an plin de provocări și în ciuda restricțiilor privind vânzările“, a explicat Erich Harsch, Director General al Hornbach Baumarkt AG.
Vânzările nete ale Grupului Hornbach au crescut cu 15,4%, până la 5.456 milioane de euro în 2020/2021. Hornbach Baumarkt AG, cel mai mare subgrup operațional, și-a crescut vânzările cu 15,6%, până la 5.117 milioane de euro, prin cele 163 de locații și magazine online din nouă țări din întreaga Europă, la data bilanțului, 28 februarie 2021 (2019/20: 160). Magazinele de materiale de construcții și grădinărit au obținut o creștere a vânzărilor ajustată conform cursului valutar de 14,7%, cea mai mare rată de la oferta publică inițială a societății, din 1993. De asemenea, au obținut un nou record al productivității medii ponderate per suprafață, cu vânzări de 2.698 de euro per metrul pătrat.
Vânzările online, inclusiv vânzările de tip click&collect, s-au dublat în anul financiar 2020/2021 și au ajuns la circa 17% din vânzările totale. Acest lucru s-a datorat și vânzărilor de tip click&collect, la care clienții au avut acces în timpul închiderilor temporare ale magazinelor.
Subgrupul Hornbach Baustoff Union GmbH a raportat o creștere a vânzărilor cu 12,8%, până la 338 de milioane de euro. Vânzările către persoane juridice au adus o contribuție majoră la creșterea Grupului.
Creștere semnificativă a veniturilor – propunere de creștere a dividendelor
Datorită creșterii puternice a vânzărilor sale, Grupul Hornbach și-a sporit semnificativ profitul operațional comparativ cu anul anterior. Rata EBIT ajustată a indicat o creștere clar disproporționată în comparație cu vânzările, crescând cu 43,8%, până la 326,4 milioane de euro (2019/2020: 227,0 milioane de euro). Marja EBIT ajustată a crescut de la 4,8% până la 6,0%. În subgrupul Hornbach Baumarkt AG, rata EBIT ajustată a crescut cu 53,3%, până la 278,8 milioane de euro, iar marja EBIT ajustată, de la 4,1% până la 5,4%. În special, este de remarcat îmbunătățirea uimitoare a profitabilității magazinelor de bricolaj din Germania, unde EBIT ajustat a crescut cu 150 de puncte, până la 3,1%. Subgrupul Hornbach a câștigat teren și în țările europene în care este prezent și și-a sporit marja EBIT cu 130 de puncte, ajungând la 8,0%.
Veniturile per acțiune au crescut de la 6,56 euro la 10,33 euro. Consiliul de Administrație și Comisia de Supraveghere vor propune astfel creșterea valorii dividendelor de la 1,50 euro până la 2,00 euro pentru aprobarea de către Adunarea Generală Anuală a Acționarilor a Hornbach Holding AG & Co. KGaA, care urmează a se organiza în data de 8 iulie 2021. Pentru Hornbach Baumarkt AG se planifică o creștere a valorii dividendelor de la 0,68 euro până la 0,90 euro.
Această creștere solidă a veniturilor a determinat creșterea fluxului de numerar operațional de la 324,5 milioane de euro la 346,5 milioane de euro. Investițiile Grupului Hornbach au crescut cu o valoare de 154,4 milioane de euro, însemnând circa 18% în comparație cu anul precedent.
Hornbach se așteaptă ca schimbările în comportamentul clienților să rămână aceleași
Începutul sezonului de primăvară 2021/2022 a fost afectat de restricții aplicate magazinelor, care au variat de la o regiune la alta în ceea ce privește strictețea și durata, și de condiții climatice în schimbare. Cu toate acestea, acești factori au fost contracarați de o cerere permanent crescută din partea clienților pe toate canalele de distribuție.
„Provocările cărora le-a făcut față Grupul Hornbach în această primăvară nu s-au diminuat, comparativ cu situația din anul precedent. Un aspect care credem că va persista este schimbarea durabilă în comportamentul clienților, reprezentată de faptul că oamenii acordă o importanță mai mare mediului privat – casei și grădinilor proprii. Aceasta ar trebui să fie nu numai o bază solidă pentru dezvoltarea afacerii noastre în 2021/2022, ci și să alimenteze cererea de proiecte de construcții și de bricolaj pe termen lung“, a subliniat Albrecht Hornbach, Director General al Hornbach Management AG.
Pentru anul financiar 2021/2022, în ansamblu, Grupul Hornbach se așteaptă la vânzări consolidate la același nivel ca și în anul financiar 2020/2021 (5.456 milioane de euro). Rata EBIT exclusiv elementele de venituri nonoperaționale (EBIT ajustat) se preconizează că nu va atinge nivelul anului financiar 2020/2021 (326,4 milioane de euro), dar că va depăși semnificativ cifra de 227,0 milioane de euro raportată pentru anul financiar prepandemic 2019/2020.
„Cât de aproape suntem de cifrele record din anul financiar trecut (2020/2021) va depinde îndeosebi de progresele ulterioare realizate în combaterea COVID-19“, a adăugat Albrecht Hornbach.
Patru noi deschideri de magazine de materiale de construcții și grădinărit internaționale sunt programate pentru anul financiar 2021/2022: Cluj-Napoca (România), Trollhättan (Suedia), Apeldoorn (Olanda) și Sirnach (Elveția). În Germania a fost stabilită înlocuirea unei locații existente în Paderborn cu un magazin nou.