Încă de la intrarea pe piața din România, Hornbach, retailer local de materiale de construcții și grădinărit, s-a poziționat drept unul dintre principalii trend-setter-i în ceea ce privește cele mai noi tendințe în decorarea locuințelor, oferind clienților, pe lângă soluțiile și produsele necesare amenajărilor, și sugestii inedite de design. Și în acest an, Hornbach păstrează tradiția și lansează patru noi stiluri de amenajare pentru sezonul de primăvară-vară.
„Inspirația din natură, dar și influențele din mai multe culturi și dorința de relaxare au stat, în acest sezon, la baza noilor stiluri de amenajare pe care le-am creionat pentru clienții români. Mai mult de atât, ne-am inspirat din cultura pop și am creat o propunere inedită de design care îmbină culori vibrante“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Director General al Hornbach România.
Acesta a subliniat că în cele șapte magazine Hornbach din România clienții au acces la o varietate largă de produse ce pot fi folosite pentru decorarea cu succes a locuinței în oricare dintre cele patru noi stiluri de amenajare propuse – Pop-UP, Take a Brake, Pure Spice și Cool Down -, și nu numai.
Pop-Up – jucăuș, jovial, colorat
Stilul Pop Art este unul foarte apreciat astăzi, fiind inspirat din artele plastice din perioada anilor ’50 – ’60 și aduce mai aproape un design expresiv, contrastant, în culori vibrante. Toate aceste elemente au fost împrumutate și în noul stil de amenajare Hornbach – Pop-Up.
Accentele cromatice pop – ca de exemplu galben lămâie și albastru cobalt – sunt caracteristicile acestui stil. Nu doar pentru că sunt tonuri puternice, ci pentru că se armonizează cu nuanțele de gri și contrastează cu formele simple. Totul este gândit pentru a forma, în final, o atmosferă jovială, jucăușă, plină de culoare și viață.
Pop-Up încurajează folosirea și îmbinarea de materiale tipice stilului artistic Pop Art – hârtia, metalul, plasticul și țesăturile diverse merg mână în mână. Jocul repetitiv al elementelor decorative nu lipsește nici el din noile ambiente propuse de Hornbach, la fel ca și imprimeurile abstracte în culori stridente.
Take a Brake – Respiră!
Cel de-al doilea stil de amenajare propus în această primăvară de Hornbach – Take a Brake – își propune să aducă în locuință liniște și relaxare. Nuanțele discrete de verde, crem sau maro, îmbinate cu vegetația abundentă și materialele textile durabile creează senzația de conexiune telurică și de calm.
Relaxarea și libertatea sunt caracteristici fundamental ancorate în ADN-ul acestui stil. Principala atracție a Take a Brake este starea de confort pe care o creează datorită aparentei abundențe, fără a supraîncărca. Lemnul se îmbină pretutindeni cu texturi naturale și transformă locuința într-o oază de liniște, unde oricine își poate găsi relaxarea la finalul unei zile încărcate.
Pure Spice – amenajarea transformată în experiență
Pure Spice, al treilea stil de amenajare propus de Hornbach în acest sezon, aduce la un loc influențe din diferite culturi și le îmbină în cel mai armonios mod. În sine, amenajarea locuinței devine o experiență inedită, o incursiune printre senzații diverse. Culorile calde, picante, inspirate din condimente atât de uimitoare, precum Curcuma sau Cayenne, se îmbină cu decoruri franjurate și materiale, precum lâna sau catifeaua. În fiecare colț și în fiecare detaliu ale unei locuințe decorate în notele Pure Spice se găsește o parte dintr-o cultură sau dintr-o poveste.
Rezultatul adus de noul stil de decorare Hornbach este un amestec lejer, plăcut, natural în același timp. În plus, pentru a echilibra și completa culorile atât de picante propuse – orange, muștar, bordo -, Pure Spice recomandă îmbinarea cu tonuri de gri și alb.
Cool Down în stil scandinav
Hornbach s-a inspirat, în acest sezon, și din cultura scandinavă și a creat stilul Cool Down. La final de zi, totul trebuie adus în echilibru, iar decorul de inspirație nordică transmite claritate, echilibru și naturalețe. În același timp, noul ambient Hornbach aduce la un loc noțiuni precum „acasă“, „relaxare“, „confort“, „căldură“ și „intimitate“.
Stilul Cool Down nu este reprezentat doar de camere luminoase, în tonuri de alb, cu mult lemn și foarte funcționale. În decor întră texturi diverse, precum sisal, iută, in în armonie cu piatră, beton și culori reci. Elementele moi, cum ar fi blănurile și covoarele, nu lipsesc, ba, mai mult, adaugă confort. Cool Down creează un loc în care sufletul se poate dezvolta și elibera.
Produsele necesare pentru realizarea de proiecte în cele patru stiluri propuse de Hornbach în această perioadă se pot regăsi în toate magazinele din România, începând din luna martie.