Cel mai spectaculos show cu copii, „Junior Chef”, va avea premiera luni, de la ora 20:30, la Antena 1. După ce preselecţiile au adunat peste 1500 de copii din toată ţara, cei trei juraţi, Anca Lungu, Marius Vizante şi Horia Vîrlan, au cea mai grea misiune, să jurizeze preparatele a peste 100 de princhindei dintre cei mai talentaţi în gastronomie. La final, mai puţin de jumătate dintre ei vor avea şansa să fie instruiţi de membrii juriului.
„Am nişte superstiţii, dar nu recunosc asta pentru că cineva mi-a spus odată că este sub demnitatea unui bărbat să fie superstiţios”, povesteşte juratul.
O altă întâmplare legată de superstiţii, pe care Horia Vîrlan a trăit-o, s-a petrecut în armată când cei care se ocupau de regimentul din care făcea parte îi obligau pe soldaţi să înceapă marşul cu piciorul stâng tocmai pentru a-i dezobişnui pe cei care cred în superstiţii.