Horia Brenciu, cântăreț, actor, producător, prezentator de televiziune și entertainer a devenit noul ambasador al retailerului PROFI, în urma unui parteneriat semnat la începutul acestui an.
Ambele branduri sunt cunoscute și apreciate la nivel național, fiind prezente în casele românilor atât în mediul urban, cât și în cel rural deopotrivă. Faptul că ambele sunt branduri românești ajută la o foarte bună înțelegere între acestea, colaborare care, cu siguranță, le va aduce un plus de imagine și notorietate amândurora.
Horia a răspuns cu deosebit entuziasm propunerii PROFI de a colabora în cadrul acestui proiect, în primul rând datorită multiplelor valori și principii comune pe care le împărtășesc.
“Sunt încântat de această nouă colaborare, nu numai pentru că PROFI este un brand românesc, dar și pentru că avem, pe undeva, aceleași ambiții și idealuri în ceea ce privește oamenii și cum pot ei fi surprinși în mod plăcut. In turneele mele m-am intersectat de multe ori cu magazinele PROFI din toată țara și iată că destinul a făcut să ne cunoaștem și personal,” spune Horia.
Cea mai importantă dintre valorile care au făcut această colaborare posibilă este familia, Horia fiind un familist convins, iar PROFI încercând prin produsele și promoțiile sale să aducă bucuria în cadrul oricărei familii, astfel că alegerea acestuia ca ambasador a venit in mod natural.
Acest parteneriat deschide noi perspective pe termen lung, de ambele părți. Se vor pune în practică multe acțiuni și, mai mult, idei noi vor prinde viață, în beneficiul clienților PROFI.
“Un brand puternic își bucură susținătorii nu doar prin produse și servicii pe măsură, ci și aducând în constelația sa stele îndrăgite de public. Surpriza pe care v-o propunem la începutul lui 2019 este că PROFI îl aduce mai aproape de dumneavoastră pe Horia Brenciu!” declară Gabriela Sîrbu, director de Marketing și Comunicare PROFI.
PROFI și Horia Brenciu vor forma astfel o echipă valoroasă, care își propune să creeze împreună căi de interacțiune cu publicul larg pe diverse canale media. Principiile după care se ghidează vor fi implicarea, încrederea și pasiunea.
Cu aproape 1000 de magazine și o echipă de aproape 15.000 de oameni, PROFI este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România. PROFI urmărește să se dezvolte nu doar la capitolul imagine, ci si să aducă bucurie în casele tuturor.