Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

HONOR lansează la IFA 2023 device-uri ce redefinesc viitorul industriei de smartphone-uri

HONOR IFA 2023

Brandul debutează cu un nou concept impresionant de „Phone-to-Purse”prin noul HONOR V Purse, prezintă la nivel global pliabilul HONOR Magic V2 și lansează o nouă variantă de culoare pentru modelul HONOR 90.

Brandul global de tehnologie HONOR a dezvăluit viziunea strategică pentru viitorul industriei de smartphone-uri, în cadrul târgului IFA 2023. În timpul evenimentului „Unfold Tomorrow”, George Zhao, CEO HONOR, a subliniat angajamentul brandului de a transforma smartphone-urile pliabile în dispozitive mainstream prin cele mai recente inovații centrate pe nevoile și dorințele utilizatorului, precum proiectarea celui mai ușor și subțire smartphone pliabil HONOR, Magic V2. De asemenea, brandul a prezentat HONOR V Purse, un nou concept ce reimaginează un smartphone pliabil sub forma unei poșete moderne, oferind posibilități nelimitate de styling și autoexprimare.

„Smartphone-urile pliabile HONOR au parcurs un drum lung, fiecare iterație prezentând îmbunătățiri remarcabile în materie de design, funcționalitate și durabilitate”, a declarat George Zhao, CEO HONOR. „Mai mult, cu noul nostru concept Phone-to-Purse adus la viață prin modelul HONOR V Purse, explorăm soluții sustenabile care utilizează tehnologia emergentă a dispozitivelor pliabile pentru a spori creativitatea și de a redefini viitorul în materie de lifestyle.”

HONOR IFA 2023

Descoperă următoarea etapă a viitorului tehnologiei în industria modei

HONOR își asumă rolul de inovator și lansează HONOR V Purse, un nou concept „Phone-to-Purse”care marchează începutul unei ere în care dispozitivele electronice fac parte din garderobă, oferind utilizatorului oportunități nelimitate de exprimare.

HONOR V Purse transformă cu ușurință smartphone-ul pliabil într-o piesă statement, datorită seriei customizabile always-on display (AOD) care imită designul unei genți de mână, incluzând elemente de design precum lanțuri, pene și ciucuri ce reacționează și se mișcă odată cu smartphone-ul. De asemenea, smartphone-ul este compatibil cu o gamă largă de curele și lanțuri care se prind de balama pentru a permite purtarea cu ușurință a dispozitivului pe umăr, precum o geantă obișnuită sau o poșetă de mână, transformându-l în noua geantă “IT” a viitorului.

Proiectată cu accent pe sustenabilitate, HONOR V Purse exemplifică angajamentul brandului față de mediu. Pe lângă utilizarea materialelor provenite din surse sustenabile, precum pielea vegană pentru curele, acest concept cu AODs poate fi personalizat la infinit și asortat cu orice ținută. Pe măsură ce industria modei transcende lumea fizică și se îndreaptă către un spațiu digital mai vast, tehnologia deschide posibilități nelimitate în ceea ce privește stilul și exprimarea personală. În această mică măsură, HONOR V Purse poate ajuta consumatorii preocupați de protecția mediului să renunțe la fast fashion și, mai important, să îndrume lumea modei să adopte noile tehnologii pentru a încuraja clienții să cumpere mai puțin și să folosească mai mult timp.

Reflectând spiritul open-collaboration al brand-ului, HONOR a încheiat parteneriate cu creatori de top din cadrul platformei HONOR Talents Global Design Awards, inclusiv cu directorul de creație al BURBERRY menswear Bram Van Diepen, artistul contemporan Yunuene Esparza, profesorul de la China Academy of Art Yuan Youmin și artistul crossover Xiao Hui Wang, cu scopul de a proiecta o serie de AODs personalizate pentru dispozitiv, oferind posibilități de personalizare nelimitate. În următoarea fază a programului, prin deschiderea interfeței API care permite designerilor să apeleze la senzori precum giroscopul, senzorul tactil sau senzorul de lumină ambientală, HONOR va invita tinerele talente din întreaga lume să creeze propriile lor design-uri, reflectând cele mai noi tendințe și inspirații în materie de modă.

Prima prezentare globală a HONOR Magic V2

HONOR Magic V2

În cadrul evenimentului IFA 2023, HONOR a prezentat pentru prima dată la nivel global noul flagship pliabil, HONOR Magic V2, care ilustrează perfect viziunea HONOR pentru smartphone-urile foldable, redefinind reperele din industrie cu îmbunătățiri semnificative în materie de design, baterie, ecran și experiență a utilizatorului.

HONOR Magic V2 este cel mai ușor și subțire smartphone HONOR care se pliază spre interior, cântărind doar 231g¹ și măsurând doar 9,9mm² grosime atunci când este pliat. Dispune de o nouă generație de baterie dublă Silicon-Carbon cu o grosime medie de doar 2,72mm, care atinge o capacitate ridicată de până la 5.000mAh.

Pe lângă faptul că este subțire și ușor, HONOR Magic V2 dispune de o balama din titan super-ușoară, prima de acest fel, și de un oțel nou brevetat de HONOR care oferă un plus de rezistență și durabilitate mecanismului pentru balama. HONOR Magic V2 primește, de asemenea, certificarea de durabilitate de la SGS datorită faptului că balamaua rezistă la peste 400,000 de plieri, asigurând o durată de viață de până la zece ani, cu 100 de plieri pe zi.

HONOR Magic V2 este echipat cu un set de camere triple care include o cameră principală de 50MP (f/1.9), o cameră ultra-wide de 50MP (f/2.0) și o cameră telephoto de 20MP (f/2.4). În partea frontală, HONOR V2 dispune de două camere de 16MP (f/2.2).

Integrând inovații centrate pe nevoile utilizatorilor, HONOR Magic V2 dispune, de asemenea, de tehnologia de top PWM Dimming 3840Hz ce reduce oboseala ochilor, asigurând o vizionare confortabilă chiar și în timpul utilizării prelungite a device-ului.

Noi experiențe interactive devin posibile cu ajutorul HONOR Magic V2. Acesta nu numai că susține fotografia, ci și alte experiențe precum meeting-uri și divertisment. HONOR Magic V2 vine cu Parallel Space, ceea ce nu numai că permite stocarea separată a datelor de muncă și celor personale, dar face posibilă și operarea independentă a aplicațiilor în mod paralel, asemănător cu utilizarea a două telefoane.

O nouă culoare disponibilă pentru câștigătorul premiului EISA, smartphone-ul HONOR 90

HONOR 90

În completarea noutăților, brandul anunță cu bucurie câștigarea de către HONOR 90 a râvnitului premiu Best Buy Smartphone 2023-2024 acordat de Expert Imaging and Sound Association (EISA). Pentru a sărbători această importantă victorie, HONOR lansează la nivel global o nouă variantă de culoare în tendințe pentru HONOR 90, Peacock Blue. Pentru mai multe informații despre HONOR 90 Peacock Blue și disponibilitatea acestuia, te rugăm să vizitezi hihonor.com.

¹ Date din laboratoarele HONOR. Bazate pe cea mai ușoară versiune, cu spate din piele vegană. Versiunea cu spate din sticlă cântărește 237 g. Greutatea totală include bateria. Greutatea reală poate varia în funcție de configurația produsului, procesele de fabricație și metodele de măsurare.
² Date din laboratoarele HONOR. Bazate pe cea mai subțire versiune, cu spate din piele vegană. Versiunea cu spate din sticlă are 10,1 mm grosime. Grosimea întregului dispozitiv este măsurată în punctul cel mai subțire și nu include grosimea protuberanței camerei. Dimensiunea produsului poate varia în funcție de configurație, procesul de fabricație și metodele de măsurare.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.