HISTORY® difuzează în premieră, din 17 martie, în fiecare marți, de la ora 21:00, serialul documentar „Regii durerii”, care propune o aventură extremă în căutarea celor mai intense dureri, provocate de cele mai înspăimântătoare specii din regnul animal.
În acest documentar, Robert Alleva și Adam Thorn, doi dintre cei mai mari experți în interacţiunea cu animale deosebit de agresive, supranumiți și „regii durerii”, pornesc în misiunea dificilă de a căuta unele dintre cele mai periculoase creaturi, în cele mai îndepărtate colțuri ale pământului, pentru a experimenta mușcături și înțepături extrem de dureroase.
Scopul final al acestei misiuni este de a crea o scală a durerii complexă, care, în cele din urmă, va ajuta la salvarea a numeroase vieți.
Pe parcursul celor nouă episoade, cei doi vor explora locuri greu accesibile, vor întâmpina situații dificile și mușcături imprevizibile cauzate de cel mai mare păianjen din lume, de furnica de foc sau de pitonul reticulat, care vor depăși scala durerii lui Justin Schmidt, un entomologist de la Universitatea din Georgia, care a studiat toxicitatea şi durerea produse de astfel de înţepături și mușcături.
Cei doi exploratori vor analiza, folosindu-se de propriul corp, un număr semnificativ de mușcături și înțepături, care le vor cauza dureri greu de suportat, reușind să doboare astfel două recorduri mondiale.
Trailerul oficial al serialului poate fi urmărit aici: