HISTORY transmite, în exclusivitate, începând din 30 noiembrie, în fiecare luni, de la ora 22:00, seria documentară „Mașinile care au schimbat lumea”, care prezintă poveștile unor ingineri de renume care au construit industria automobilelor care au făcut istorie, devenind branduri recunoscute în întreaga lume.
Seria documentară explorează peste un secol de inovație și dezvăluie momente cheie din spatele lansării unor mașini precum Honda, Toyota, Mercedes, Ford, Porsche, Rolls Royce, prin reconstituiri veridice și filmări de arhivă.
Cele patru episoade din serie urmăresc evoluția industriei constructoare de mașini, ale cărei baze au fost puse de un grup de ingineri ambițioși, care au transformat lumea în acest proces.
Motivați de dorința de a inova, dar și de rivalitate, geniul lor a creat cea mai mare invenție a secolului al XX-lea, apariția automobilului generând noi industrii și oferind o libertate de mișcare inimaginabilă.
Trailerul oficial al serialului documentar poate fi urmărit aici: