O aeronavă wide-body, Airbus A330-200, va intra, până la sfârșitul acestui an, în flota HiSky. Aeronava, cu o autonomie de zbor de peste 13.400 km, va fi prima de acest tip înregistrată în România. HiSky devine astfel singurul operator român care va efectua curse regulate long courier, după o perioadă de mai bine de 20 de ani. Prin această achiziție strategică, compania intră în galeria selectă a operatorilor de top, care efectuează zboruri directe, din orice punct al Europei atât către continentul American, cât și spre destinații îndepărtate din Asia. Anunțul extinderii capabilităților companiei cu o aeronavă wide-body vine la doar șase luni după la o altă premieră adusă de HiSky pe piața din România, introducerea în operare a două aeronave A321 neo, de producție 2023.
Odată cu introducerea în flota HiSky a unei aeronave cu autonomie de peste 14 ore, zborurile cu plecare din România către destinații îndepărtate nu vor mai fi limitate sau condiționate de escale pe marile aeroporturi din Europa. În funcție de preferințele pasagerilor, compania va putea deschide rute directe către orice mare centru economic sau turistic din lume.
„Acest an a fost unul plin de realizări pentru noi, dar și pentru aviația din România. În curând vom atinge două milioane de pasageri, am deschis multe destinații noi, am ajuns pe locul 4 între companiile care operează în România și am fost primul operator care a înregistrat în țară două aeronave Airbus A321 neo. Am avut parte de multe premiere, toate la fel de importante, iar până la sfârșitul anului ne mai așteaptă câteva. Suntem extrem de mândri să continuăm să scriem istorie în aviația românească și să fim din nou pionieri, prin aducerea la București a acestui Airbus A330. Este o aeronavă spectaculoasă, cu care piața din regiune este mai puțin obișnuită dar care deschide extrem de multe oportunități de călătorie pentru pasageri. Mai avem câteva luni până la primul zbor programat, deci cu siguranță vom reveni, în curând, cu toate detaliile despre destinațiile îndepărtate către care vom zbura împreună cu cel mai nou membru al flotei HiSky.”, a spus Iulian Scorpan, CEO HiSky.
Noul Airbus A330 este cea de-a opta aeronavă care intră în flota HiSky. În acest moment, compania aeriană operează 7 aeronave Airbus din familia A320, respectiv o aeronavă A319, patru aeronave A320 și două A321 neo, de producție 2023. Odată cu extinderea flotei și a portofoliului de destinații, HiSky își mărește și echipa. Compania derulează campania de recrutare continuă a piloților și însoțitorilor de bord.
https://airleasecorp.com/press/air-lease-corporation-announces-lease-placement-of-one-airbus-a330-200-aircraft-with-hisky