Ruta București–Frankfurt, disponibilă din decembrie
În sezonul de iarnă, pasagerii care aleg un zbor din capitală către Germania vor avea mai multe opțiuni de călătorie. Frankfurt este cea mai nouă destinație pe care HiSky o introduce în orarul rutelor regulate pe care compania le operează, de pe aeroportul Internațional Henri Coandă, din București. Primul zbor este programat să aibă loc pe data de 17 decembrie, iar biletele sunt deja disponibile în sistemul de rezervări al companiei.
Conform programului publicat, cursa va fi operată cu trei frecvențe pe săptămână, cu plecare din București către Frankfurt și retur, în zilele de luni, miercuri și sâmbătă, iar prețul unei călătorii pornește de la 79 euro pe segment.
Odată cu lansarea noii rute, compania aeriană ajunge la 10 destinații operate din București, Germania devenind cea de-a șaptea țară în care pasagerii pot ajunge din capitală, cu un zbor HiSky. Prin alegerea acestui aeroport, pentru crearea unei noi legături aeriene, compania urmărește atât oferirea unei alternative pasagerilor care au ca destinație finală metropola din vestul Germaniei, cât și celor care utilizează acest important nod pentru legături către destinații mai îndepărtate. Cu peste 70 de milioane de pasageri anual, Frankfurt am Main (FRA) este cel mai mare aeroport din Germania și pe locul patru în topul celor mai aglomerate din Europa.
„Așa cum ne-am obișnuit deja pasagerii, începem fiecare sezon cu câteva destinații noi. Pentru luna decembrie, am dat deja startul rezervărilor pentru Bordeaux, cărora li se adaugă acum și destinația Frankfurt, cu zborul de lansare în aceeași săptămână. Frankfurt este un aeroport pe care îl cunoaștem bine, pe care operăm cu succes, de mai bine de doi ani, cu plecare din Chișinău. Au fost mai multe aspecte care au cântărit în decizia de deschidere a acestei destinație și din București. În primul rând, opțiunile destul de limitate pentru un zbor direct, în al doilea rând, comunitatea mare de români care locuiește în această zonă și, nu în ultimul rând, faptul că Frankfurt este un important hub european, care oferă zboruri de legătură cu toate destinațiile importante din lume.”, a declarat Iulian Scorpan, CEO Hisky.
De la inaugurarea hub-ului din București, aeroportul Henri Coandă a devenit principalul bază operațională HiSky. Conform clasamentului privind numărul de pasageri transportați, compania aeriană ocupă locul patru între operatorii de pe acest aeroport.
Din București, pasageri pot călători cu HiSky pe opt rute regulate internaționale, către Tel Aviv, Bruxelles, Barcelona, Malaga, Dublin, Chișinău, Bordeaux și Frankfurt și pe două rute interne, către Cluj Napoca și Timișoara. În România, compania aeriană mai operează curse regulate și de pe aeroporturile din Iași, Baia Mare, Cluj Napoca și Timișoara, dar și zboruri charter, în parteneriat cu principalele agenții de turism.