Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“Hidroplasto” a devenit partener al concernul german “Geiger Boegl” in cadrul

proiectului de modernizare a E 58

În data de 24 mai 2010, compania „Hidroplasto”, unic reprezentant în România al concernului german „Besagroup”, a început lucrările de montare a dispozitivelor de trecere rost tip Gumba în cadrul proiectului de modernizare a drumului E 58, între Bistriţa şi Cluj-Napoca.

Acest proiect de importanţă strategică pentru infrastructura rutieră din România este gestionat de concernul german „Geiger  Boegl”. Pentru executarea lucrărilor la podurile de pe tronsonul aflat în proces de modernizare, constructorul german a apelat la sprijinul companiei „Hidroplasto” Botoşani, firmă recunoscută pentru soluţiile moderne şi de calitate pe care le implementează în sectorul construcţiilor de drumuri şi autostrăzi.

În cadrul parteneriatului cu antreprenorul german, compania „Hidroplasto” realizează montajul dispozitivelor de acoperire a rosturilor la număr de şase poduri, utilizând dispozitive de acoperire rosturi Gumba BJ 50. Acesta este un sistem avansat de rosturi de dilataţie, creat pentru poduri, rampe etc. şi proiectat pentru performanţe de lungă durată în condiţii de trafic intens. Dispozitivul de acoperire rosturi Gumba BJ 50 este capabil să preia o mişcare reală a podului de maxim 51 mm şi poate acoperi rosturi cu dimensiuni maxime de până la 76 mm. Construcţie robustă din neopren armat la interior cu oţel de înaltă calitate, BJ50 prezintă drept caracteristică de bază corpul din neopren armat cu protecţie din aluminiu la calea de rulare, pentru a garanta rezistenţa în timp a dispozitivului.

„Nevoia pe care o simţim cu toţii pentru calitate şi mai ales pentru modernizarea sectorului drumurilor şi autostrăzilor din România este acum unul dintre principalele obiective ale companiei «Hidroplasto». Implicarea în acest proiect ne îndreptăţeşte să afirmăm că «Hidroplasto», unic reprezentant al concernului german «Besagroup» în România, avansează cu succes în această direcţie, adăugând pe lângă furnizarea dispozitivelor necesare acoperirii rosturilor şi montajul profesional, implementând astfel pe piaţa românească produsele de calitate garantată, 100% fabricate în Germania”, a afirmat Cătălin Silegeanu, Manager General al companiei „Hidroplasto”.

„Hidroplasto” este unic reprezentant în România al concernului german Besagroup şi se află pe piaţa românească de 3 ani, perioadă în care a devenit un furnizor important de produse şi tehnologii în construcţii. Provocările pieţei au determinat „Hidroplasto” să-şi dezvolte aria de competenţă, fiind acum o prezenţă activă în sectoarele construcţii civile, industriale, infrastructură, mobilier, auto şi mase plastice. „Hidroplasto” a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 2,8 milioane RON, în creştere cu 53,5% faţă de anul anterior, dovedind că, mai ales în perioade de criză, seriozitatea şi calitatea reprezintă atuuri importante pentru dezvoltarea portofoliului unei companii. De asemenea, capitalul social al „Hidroplasto” s-a mărit de patru ori faţă de anul precedent, ceea ce confirmă tendinţa de creştere sănătoasă a companiei.

Bucuresti, 01.06.2010

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.