Purtatul măștii de protecție poate afecta în mod negativ calitatea tenului atunci când nu acordăm o atenție deosebită îngrijirii tenului.
Hidratarea în profunzime este un pas foarte important și este nevoie să se realizeze atât din interior, consumând suficientă apă, cât și din exterior, folosind produse de calitate, cu texturi adaptate tipului nostru de ten.
„Din pricina efectului de seră realizat sub mască, pielea își pierde din luminozitate și se acumuleză toxine. Prin urmare, pot apărea imperfecțiuni sub forma unor comedoane inestetice, mai ales în zona mandibulară. Porii se vor dilata și vor avea un aspect inestetic, iar pielea sensibilă se va înroși în cele mai multe cazuri neuniform. Dacă avem un ten uscat, pot apărea linii fine, ridurile se pot accentua”, explică Diana Baicu, consultant în industria de frumusețe.
Șase vedete și influenceri au testat în premieră, în România, noile produse ale gamei Academie Hydradem, cu texturi diferite, specifice fiecărui tip de ten. Valentina Pelinel, Carmen Brumă, Simona Pătruleasa, Adina Halas, Larisa Lupoaea și Lavinia Gogu și-au hidratat în profunzime tenul cu serurile sau cremele Hydraderm și au declarat că reprezintă tipul de produse de îngrijire de care aveau nevoie și care funcționează perfect cu tipul lor de piele.
Carmen Brumă: „Îmi place mult textura lor, faptul că au mai mult de 98% ingrediente naturale și că hidratează în profunzime. Mi se potrivesc. Eu am tenul gras, cu tendință acneică, și se potrivește foarte bine textura lor. Hidratarea este cel mai important pas în ritualul de înfrumusețare. Apa este esențială pentru funcționarea organismului, implicată în toate procesele acestuia”.
Valentina Pelinel: „Eu am ten mixt, fac mult sport, iar textura este foarte importantă pentru mine pentru că nu vreau să simt pe piele produsul. Trebuie să fie foarte ulor, mai ales când ai tendința să transpiri vara”.
Simona Pătruleasa: „Mie îmi plac mult merele. Consum multe fructe de acest tip și m-am bucurat să aflu că aceste produse conțin extract de mere. Eu am un ten normal, nici gras nici uscat, folosesc machiaj în fiecare zi și pielea are nevoie de o îngrijire specială. Multe persoane cred că este îndeajuns să își aplici o cremă pentru a-ți hidrata pielea. Nu e chiar așa. Pentru mine e important să mă demachiez, să curăț tenul pentru că porii se pot bloca. Este necesar să te hidratezi zilnic, nu ocazional, pentru a avea o piele sănătoasă și frumoasă. Altfel apar semnele premature ale îmbătrânirii, iar, în timp, se va vedea”.
Adina Halas: „Eu am nevoie de hidratare ca de aer. Dincolo de crema cu SPF 50 pentru față și decolteu, acord atenție hidratrii din interior, îmi curăț tenul, îl exfoliez, aplic măști și tit am nevoie de hidratare suplimentară. La Hydraderm îmi place că au textură ușoară chiar și în condițiile în care e untoasă. E fenomenal că există o cremă care să hidrateze în profunzime și să nu încarce porii în același timp, să lase pielea să respire!”
Lavinia Gogu: „Indiferent că este vară sau iarnă, hidratarea ar trebui să fie principala ocupație în ritualul de îngrijire. Protecție solară și multă hidratare. La crema mea Academie Hydraderm îmi place că are o textură untuasă și lejeră în același timp. Respectă microbiomul pielii, un aspect foarte important, des subestimat”.
Larisa Lupoaea: „Eu am un ten normal cu tendința spre uscat. E importantă hidratarea, mai ales vara, la mine în zona ochilor, unde există tendința ca pielea să se usuce”.
Despre Academie Hydraderm
Linia Academie Hydraderm conține produse cu pâna la 99% ingrediente naturale, care permit dezvoltarea unor formule mult mai eficiente pentru frumusețea și sănătatea tenului. Hidratarea este o necessitate, indiferent de condiția tenului. Tocmai de aceea, noua linie Academie Hydraderm conține:
Ser cu acid hialuronic, ce poate fi folosit pe orice tip de ten, indiferent de condiția acestuia sau de starea vremii.
Apoi, sunt produsele complementare care sunt alese în funcție de tipul pielii.
Fluide Legere – pentru toate tipurile de ten.
Gel Fondant – hidratant potrivit tenului gras, care se absoabe repede și nu încarcă porii.
Cereme Velouttee – cremă hidratantă pentru tenul normal sau mixt.
Crème Onctueuse – pentru tenul uscat.
Crème Riche– pentru tenul alipic, îmbătrânit, lipsit de lipide.
Toate aceste produse respectă microbimul pielii, acea barieră naturală de viruși și bacterii. Produsele nu afectează microbiomul, iar pielea rămâne natural, cu propriul sistem de apărare.
Ingrediente
Extract pur din măr. 100% apă naturală de fructi, bio afinitate perfectă cu pielea, diminuează pierderea transepidermală de apă. Redă luminozitatea tenului.
Unt organic de shea. Obținut din migdale și nuci. Bogat în vitaminele A & E. Hidratează, calmează, catifelează pielea.
Extract din măr “Made in Lorraine”. Obținut prin extracție enzymatică patentată. Hidratează, are proprietăți antioxidante deosebite.
Aloe Vera. Gel conținut de frunza plantei. Menține și fixează apa la un nivel optim, formând un film protector pe suprafața pielii. Hidrateaza și calmează.
Trehalose. Obținută din amidon de manioc, transformat în trehaloză prin biotehnologie. Numită și zahărul vieții, imită factorii naturali ai hidratării care sunt prezenți în piele pentru a restabili hidratarea naturală prin reținerea apei.
Zahăr organic. Din trestie de zahăr. Are proprietăți higroscopice care permit reținerea apei în celule.
Extract din sfeclă. Captează și redistribuie apa, ajută la menținerea echilibrului hidratării. Are proprietăți calmante.
Acid hialuronic cu masa moleculară mare. Origine natural. Obținut prin biotehnologie. Molecula ”rezervor de apă” formează o pernă de apă pe suprafața pielii. Ajută la prevenirea pierderilor de apă transepidermale.
Ulei de macadamia. Obținut prin presarea la rece a alunelor. Bogat în acizi grași. Reface bariera lipidică a pielii. Limitează deshidratarea.
Ceară de origine vegetală. Extras din semințe de fructe și ulei de palmier bogat în acizi grași saturați. Limitează pierderea transepidermală de apă. Înmoaie și calmează pielea.
Academie respectă mediul înconjurător
Academie Hydraderm continuă procesul prin care compaia se angajează la diminuarea amprentei de carbon în procesul de producție și dezvoltarea de formule curate, în mod sustenabil.
Produsele din linia Hydraderm se adresază tipurilor diferite de ten, dar care au o nevoie unică: hidratarea. Conțin extract pur din măr, aflat în perfectă bio-afinitate cu pielea, iar formulele sunt dezvoltate în jurul conceptului de [Eco] Biomimicry – Știință bazată pe inovația care folosește natura ca sursă de inspirație (plante și animale) și respectă mediul. Produsele Hydraderm respectă în totalitate micobiomul pielii, iar pentru cabinetul cosmetic a fost creat un nou tratament, Express Hydarder, ce oferă tenului hidratarea optimă, în 3 pasi: imediată, de lungă durată și sub formă de depozite.
În plus, Academie a devenit partener al proiectului “Clean Oceans”, prin care plasticul (denumit Social Plastic) este colectat, reciclat și prelucrat în materie primă, care este apoi utilizat pentru crearea de noi ambalaje/produse. Cei care colecteaza plasticul primesc la schimb “cec-uri” prin care pot achiziționa mâncare, apă potabilă sau prin care pot plăti taxe de școlarizare.
Produsele din noua gamă Academie Hydraderm pot fi achiziționate de pe www.toplineshop.ro, din magazinele Top Line și din clinicile și saloanele partenere Top Line.