Compania clujeană Transart, cel mai important furnizor autohton de soluţii mobile pentru automatizarea forţei de vânzare şi merchandising (SFA), destinată companiilor care desfăşoară activităţi integrate de distribuţie – vânzări şi promovare, anunţă implementarea cu succes a sistemului HERMES SFA la liderul distribuţiei de medicamente, compania Mediplus, membră a grupului A&D Pharma.
Adoptând HERMES SFA şi beneficiind de experienţa consistentă a Transart în implementarea de proiecte de mari dimensiuni la companii multinaţionale, prin solicitările avute, Mediplus a contribuit consistent la dezvoltarea şi implementarea celui mai performant sistem informatic mobil de suport al activităţilor de vânzare desfăşurate de companiile farmaceutice din regiune. Având ca obiectiv principal creşterea eficacităţii forţei de vânzări, promovare şi livrare, în condiţii de criză, dar cu un management vizionar, Mediplus a reuşit să obţină într-un timp scurt o serie de noi abilităţi menite să-i consolideze poziţia de lider al distribuţiei de produse farmaceutice din Romania.
„Prin implementarea soluţiei mobile HERMES SFA principalul nostru beneficiu este îmbunătăţirea serviciilor pe care le oferim clienţilor noştri din zona de distribuţie. Din perspectiva dezvoltărilor vizate de grupul A&D Pharma, fie că este vorba de extinderile regionale, fie că vorbim de parteneriate cu noi furnizori, şi implicit noi medicamente adăugate în portofoliul de distribuţie, un alt mare câştig obţinut în urma implementării soluţiei mobile HERMES este o capacitate sporită de coordonare şi control a unor echipe foarte mari – sute de oameni. Vorbim aici de reprezentanţi de vânzări, reprezentanţi medicali care desfăşoară activităţi de promovare şi care peste 80% din timp îl petrec la client.” a declarat dl Robert Popescu, CEO A&D Pharma
O altă cerinţă importantă avansată de A&D Pharma la semnarea contractului a fost ca aplicaţia mobilă, folosită de reprezentanţii medicali pe teren, să fie disponibilă atât pe terminale de tip PocketPC (platformă Windows Mobile) cât şi pe TabletPC-urile aflate la momentul respectiv în dotarea companiei (HP TouchSmart TabletPC).
„Am ales Transart în urma unei analize detaliate a soluţiilor şi ofertei existente pe piaţa românească. Au contat foarte mult referinţele bune primite de la companii multinaţionale care folosesc soluţia HERMES SFA, deschiderea Transart în a face o serie de dezvoltări pe care noi le doream, calitatea oamenilor cu care am intrat în contact, soliditatea şi experienţa echipei care se află în spatele produsului HERMES” a declarat dl Bogdan Dumitrescu, IT Director A&D Pharma.
În urma utilizării soluţiei mobile HERMES SFA, o companie care desfăşoară activităţi de distribuţie care implică persoane ce desfăşoară activitate de teren (agenţi, reprezentanţi medicali, livratori etc), obţine multiple beneficii, dintre care amintim:
· Scurtarea timpilor de întocmire şi de validare a comenzilor înregistrate de agenţi pe teren cu până la 40%;
· Creşterea productivităţii forţei de vânzare prin automatizarea completă a activităţilor desfăşurate de agenţi pe teren;
· Suport concret pentru implementarea de acţiuni concertate de promovare şi vânzări;
· Degrevarea agenţilor de majoritatea sarcinilor administrative pe care le efectuau anterior: atât pe durata vizitei la client (ex: întocmire documente de încasare), cât şi la sfârşitul unei zilei de lucru (ex: documentele necesare pentru depunerea încasărilor la sfârşitul unei zile de lucru) sau pentru întocmirea de raportări periodice referitoare la activitatea desfăşurată.
· Sistem flexibil de tratare a ofertelor existente pe anumite produse şi aplicarea automată a discounturilor acordate (financiare/cantitative);
· Îmbunătăţirea planificării şi controlului activităţii de vânzări atât la nivelul departamentului, cât şi la nivelul fiecărui reprezentant de vânzări în parte;
· Control îmbunătăţit al colectării banilor din piaţă prin identificarea rapidă a clienţilor cu întârzieri la plată şi facilitarea întocmirii chitanţei pe sumele scadente (inclusiv tipărirea acestora utilizând imprimante mobile). La sfârşitul zilei de lucru, prin întocmirea automatizată a foii de vărsământ, direct de pe terminalul mobil, agentul poate depune banii direct în conturile companiei prin bancă, fără a mai fi necesară revenirea sa la sediu;
· Creşterea motivării şi responsabilizării agenţilor prin integrarea în sistemul HERMES a obiectivelor de vânzări (cantitative şi calitative)/ targetelor;
· Diversificarea activităţii desfăşurate de reprezentanţii de vânzări, cu activităţi specifice de Merchandising şi Marketing: culegerea de informaţii din punctele de vânzare (ex: farmacii) pe baza unor chestionare, direct în HERMES, folosind terminale mobile;
· Posibilitatea evaluării permanente a situaţiei întregii echipe de vânzări faţă de obiectivele stabilite;
· Suport operaţional şi de control pentru managementul executiv din vânzări, graţie unui set extins de rapoarte standard şi dinamice specifice acestei activităţi;
· Reducerea şi ţinerea sub control a unor costuri logistico-operative (ex: combustibil, materiale promoţionale) graţie unui control sporit al activităţilor derulate de agenţi pe teren.
· Creşterea vânzărilor companiei prin folosirea mai eficienta a timpului de lucru de către forţa de vânzări;
„Implementarea HERMES ne permite să eficientizăm activitatea forţei de vânzări prin eliminarea timpilor morţi ai procesului de vânzare, degrevarea agenţilor de majoritatea sarcinilor administrative şi printr-un suport mărit în crearea şi gestionarea tuturor aspectelor vânzării. Pe scurt, am devenit mai eficienţi. Fluxul continuu de informaţii din teren către management este, în schimb, beneficiul major al acestei aplicaţii. Calitatea planificării, execuţiei şi controlului cresc. Dar şi mai important este suportul pentru capabilitatea de îmbunătăţire şi creştere pe care ni-l oferă această aplicaţie.” a declarat dl. Horaţiu Dumitrescu, Program Manager, Mediplus Exim SRL, part of A&D Pharma Holdings
Dacă în domeniul farmaceutic Transart furnizează soluţii bazate pe sistemul HERMES şi altor companii ca: Walmark Romania, Johnson & Johnson (România şi Bulgaria), Delta Medical (Ucraina), în alte domenii şi în special producătorilor/distribuitorilor de bunuri de larg consum Transart le furnizează soluţii din gama SFA unor companii ca: Unilever SCE, Inbev (Croaţia, Ungaria, România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru şi Cehia), Kraft Foods Romania, Philip Morris România, Heineken România, Henkel România, Tymbark Maspex România, Friesland Campina România, Julius Meinl România, Germanos, Henkel & TDG, Arctic România, Beko Rusia, Zarea, Jidvei sau BG Drinks Bulgaria.
{mosloadposition user9}