Herbalife, companie globală ce activează în domeniul sănătății și al wellnessului, a anunțat reînnoirea sponsorizării cu simbolul internațional al fotbalului, Cristiano Ronaldo. Parteneriatul început în urmă cu un deceniu, în 2013, va continua, Herbalife fiind partenerul exclusiv al lui Ronaldo pentru categoria de produse de nutriție, wellness și performanță sportivă.
“Pe măsură ce intrăm într-o nouă eră Herbalife, suntem încântați că-l vom avea în continuare alături de noi pe Cristiano, într-un parteneriat axat pe angajamentul față de nutriție, fitness și un stil de viață activ și sănătos”, a declarat Michael Johnson, președinte și Chief Executive Officer al Herbalife.
Cristiano Ronaldo, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a câștigat 34 de trofee în cariera sa, inclusiv șapte titluri de campion în Anglia, Spania și Italia, de cinci ori Liga Campionilor UEFA, de patru ori Cupa Mondială a Cluburilor FIFA, Campionatul European UEFA și Liga Națiunilor UEFA. De asemenea, este primul jucător din istorie care a marcat la cinci Cupe Mondiale consecutive.
El deține numeroase premii personale, inclusiv cinci premii Ballon d’Or, patru trofee europene și două premii Best FIFA. A marcat peste 830 de goluri oficiale în cariera sa de senior pentru club și echipa națională, deținând recordul de cel mai bun marcator din istoria fotbalului masculin.
“Herbalife a fost o parte importantă a nutriției mele pentru performanță, ajutându-mă de peste un deceniu, să-mi trăiesc viața la cel mai înalt nivel”, a declarat Cristiano Ronaldo. “Este o satisfacție personală și profesională să pot ajuta alți sportivi din întreaga lume să înțeleagă cum produsele de nutriție îi pot ajuta să aibă performanțe mai bune.”
Sportivii sponsorizați de Herbalife folosesc produsele companiei înainte, în timpul și după antrenamente și evenimente sportive. Ca parte a angajamentului său continuu de a îmbunătăți nutriția și performanța sportivă, Herbalife a lansat în 2013 Herbalife24® CR7 Drive în colaborare cu Cristiano Ronaldo, o băutură dedicată sportivilor, concepută special pentru a satisface nevoile nutriționale ale legendei fotbalului mondial și pentru a aduce beneficii sportivilor din întreaga lume. Gama de produse sportive Herbalife24 este utilizată și de consumatorii interesați să-și îmbunătățească performanțele sportive, fie că vorbim de sportivi de performanță sau pasionați de sport.
Herbalife sponsorizează cu mândrie peste 190 de evenimente sportive, echipe și atleți din întreaga lume care servesc ca exemplu al angajamentului companiei pentru o viață sănătoasă și activă, susținută de o bună nutriție. Pentru a afla mai multe despre sportivii sponsorizați de Herbalife, vizitați https://iamherbalifenutrition.com/sponsored-athletes/.