Herbalife Nutrition Foundation a donat în luna august 15.000 USD pentru Asociația „Ana și Copiii”. De peste șase ani, Herbalife Nutrition România și organizația sa caritabilă Herbalife Nutrition Foundation (HNF) sprijină Asociația „Ana și Copiii”, contribuind la o nutriție și un stil de viață sănătos în rândul copiilor și oferind acestora mese zilnice. Pe parcursul parteneriatului, Herbalife Nutrition Foundation a donat peste 191.000 USD pentru Asociația „Ana și Copiii”.
Cu sprijinul Herbalife Nutrition Foundation, Asociația „Ana și Copiii” continuă în 2022 construirea Noului Centru de Sprijin Educațional din București. Cu ajutorul noului Centru de Sprijin Social și Educativ care se construiește în sectorul 3, Asociația „Ana și Copiii” va putea primi, până la finalul acestui an, noi copii pe care să îi ajute zilnic cu 2 mese calde, ajutor la teme, suport emoțional, activități de educație non-formală, tabere, vizite la teatru, ieșiri la muzeu, haine, rechizite, produse de igienă personală și tot ce au nevoie pentru a merge zilnic la școală. Asociația „Ana și Copiii” are peste 150 de copii pe lista de așteptare. Noua locație are 1.720 mp construiți și poate primi zilnic până la 200-250 de copii.
„Continuăm să oferim sprijin copiilor de la Asociația „Ana și Copiii”, fiind alături de ei la construirea de la zero a celui mai mare Centru de Sprijin Social și Educativ din România. Finalizarea acestuia reprezintă o mare realizare reușind astfel să oferim mese calde pentru aproximativ 200 de copii, să construim împreună un viitor mai bun pentru copiii aflați în dificultate. Este un parteneriat tare drag nouă, un parteneriat de suflet”, a declarat Romeo Căzănescu, Country Director Herbalife Nutrition România, Moldova, Ungaria și Bulgaria.
,,Este al 6-lea an în care Herbalife Nutrition Foundation decide să fie alături de copiii din programele noastre! În acești ani, împreună, am reușit să oferim peste 200.000 de mese calde pentru copiii care vin zilnic în Centrele ,,Ana și Copiii”. De asemenea, începând cu anul 2019, Herbalife Nutrition Foundation a reprezentat pentru noi unul dintre cei mai importanți parteneri în construirea celui mai mare Centru de Sprijin Social și Educațional din România. Acest nou Centru al Asociației ,,Ana și Copiii” va include și o bucătărie și o sală de mese unde peste 200 de copii se vor putea bucura zilnic de o masă sănătoasă și caldă pentru a le oferi energie și putere de a învăța. Suntem tare norocoși și recunoscători să avem alături de noi un partener de lungă durată, cu o contribuție vitală în viața copiilor vulnerabili din România”, a declarat Mihaela Voivozeanu, Președinte Asociația ,,Ana și Copiii”.
În afara de suma donată, echipa Herbalife Nutrition România a participat în acest an la cea de-a zecea ediție a Swimathon, cel mai mare eveniment sportiv cu strângere de fonduri din România, pentru a sprijini campania Asociației „Ana și Copiii”: Infrastructură nouă și capacitate crescută de sprijin pentru copiii vulnerabili în fața sărăciei și a războiului! Asociația și-a atins obiectivul, reușind să strângă toată suma propusă.
Asociația „Ana si Copiii” are o experiență de peste 15 ani, lucrând în prezent cu 1.000 de copii și tineri, cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani, în cele trei centre de zi din București, Urlați și Fundulea. În anul 2021, modelul de lucru al Asociației ,,Ana și Copiii” a fost recunoscut ca exemplu de bună practică de către Banca Mondială.