Herbalife Nutrition anunță extinderea parteneriatului cu Federația Română de Canotaj devenind sponsor oficial în nutriție și pentru lotul olimpic masculin.
Primul parteneriat de susținere între Herbalife Nutrition şi Federaţia Română de Canotaj, în domeniul nutriţiei, a fost semnat în urmă cu 5 ani pentru echipajul dublu vâsle feminin categoria uşoară, iar în anul 2018, Herbalife Nutrition a devenit sponsorul oficial în nutriţie al întregului lot olimpic feminin de canotaj.
„Îmi face o mare plăcere să anunț oficial ca Herbalife Nutrition va continua colaborarea cu Federația Română de Canotaj prin extinderea sponsorizării și pentru lotul olimpic masculin de canotaj. Nutriția este foarte importantă pentru un sportiv și suntem convinși că prin extinderea acestui parteneriat vom putea susține mult mai bine de acum încolo performanțele întregului lot național atât feminin cât și masculin. Suntem foarte mândri că facem parte din succesul lor”, a declarat Romeo Căzănescu, Country Director Herbalife Nutrition România, Moldova, Ungaria şi Bulgaria.
La Campionatul Mondial de la Linz, eveniment care s-a desfășurat în perioada 25 august – 1 septembrie, canotorii români au înregistrat cele mai bune rezultate din ultimii 20 de ani, calificându-se cu 7 echipaje la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.
„Lotul de canotaj al României este puternic, închegat și pregătit pentru performanțe olimpice de excepție. Au demonstrat asta la Campionatele Mondiale, care au fost cele mai grele și mai puternice din cele la care am participat până acum. Sunt foarte bucuroasă că, după 20 de ani, Federația Română de Canotaj are din nou rezultate excepționale. Nutriția este extrem de importantă pentru atingerea obiectivelor și suntem mândri că avem alături de noi pe Herbalife Nutrition, care a crezut și a susținut performanța sportivilor noștri,” a declarat Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.
Herbalife susține la nivel mondial peste 190 de atleți de performanță, având ca obiectiv asigurarea unei nutriții adecvate în vederea îmbunătățirii performanțelor sportive, printre care Cristiano Ronaldo, echipa LA Galaxy şi numeroase echipe olimpice.
Prezentă activ în comunitate, Herbalife Nutrition România susține consecvent performanța sportivă în calitate de sponsor oficial în nutriție al echipei de fotbal FC Viitorul și al sportivilor Anca Bucur – de șase ori câștigătoare a titlului de Miss Fitness Universe și Ciprian Bălănescu – multiplu campion național la duatlon și triatlon olimpic.