După 22 de ani în care a beneficiat de fonduri externe din Statele Unite ale Americii şi Europa de Vest pentru achiziţionarea de animale care să fie donate familiilor sărace din România, Heifer România îşi stabileşte ca obiectiv imediat strângerea de fonduri şi de la donatorii din ţara noastră. Acest lucru se impune ca urmare a contextului economic actual dar şi a orientării interesului marilor şi micilor donatori din alte ţări către zone considerate mai sărace sau cu probleme sociale şi politice mai grave.
Cu banii primiţi de la ţările donatoare, Heifer România a dăruit, în cei 22 de ani de existenţă în România, 5.672 de vaci, 4.218 capre, 10.170 de oi, 4.752 de iepuri şi a asistat 98.000 de familii. Dată fiind limitarea finanţărilor externe, Heifer România va demara o campanie de strângere de fonduri pentru a-şi continua proiectele începute. „Arca lui Noe”, „Lapte pentru orfani” sau „Read to feed” sunt doar câteva dintre proiectele aflate în derulare. Acestea au la bază principiul fundamental al Heifer „Dar din dar” iar prin intermediul lor, familii sărace şi copii orfani primesc în îngrijire animale care îi ajută să-şi asigure hrana zilnică.
„Convingerea nostră este că şi românii sunt oricând gata să se ajute între ei chiar dacă noi, ca popor, nu avem o tradiţie în activităţi caritabile în sensul cunoscut în ţările de la care primeam până acum finanţare. Prezentând proiectele implementate până în acest moment, rezultatele lor precum şi proiectele viitoare cred că vom găsi susţinere de la companii importante dar şi de la persoane fizice care înţeleg rolul nostru în dezvoltarea comunităţilor rurale şi combaterea sărăciei”, a declarat Călin Săhleanu, director de programe Heifer România.
Adresându-se exclusiv comunităţilor rurale, concentrându-şi atenţia pe familii şi nu pe individ, Heifer România oferă asistenţă comunităţilor nevoiaşe şi grupurilor dezavantajate, pentru a le îmbunătăţi standardele de viaţă, veniturile şi alimentaţia. Cu banii adunaţi din donaţii, Heifer România cumpără şi donează animale familiilor nevoiaşe. Urmând principiul de bază, “Dar din dar”, cei care au primit animale trebuie să dăruiasca şi ei mai departe primul născut femelă obţinut de la animalul primit în dar.
„Ceea ce aş vrea să înţeleagă mulţi dintre donatori este că, pe lângă ajutorul concret acordat familiilor sau copiilor orfani, proiectele noastre nu înseamnă doar filantropie cât, mai ales, dezvoltare. De exemplu, unul dintre proiectele noastre se axează pe ameliorarea genetică a raselor de vaci din Transilvania. Heifer România şi partenerii săi, Bothar Ireland şi Semtest BVN, distribuie, în cadrul proiectului, doze de material seminal de mare calitate care va îmbunătăţi semnificativ genetica şi performanţa produşilor de carne şi/sau lapte”, a adăugat Călin Săhleanu, director de programe Heifer România.
Proiectele sunt implementate pe perioade cuprinse între 3 şi 6 ani, suportând intervenţii multiple în dezvoltarea lor care se face gradual. Sunt permanent monitorizate, făcute rapoarte de către beneficiari şi intervenit imediat acolo unde se impune.
Odată cu orientarea strategiei către strângerea de fonduri şi din România, Heifer România anunţă şi completarea identităţii vizuale cu care va fi prezentă în comunicarea ce urmează a avea loc în ţara noastră. Plecând de la sigla Heifer Internaţional, Heifer România a adăugat o siglă în care apar o văcuţă şi principiul de bază, “Dar din dar”.